Mișcarea ar putea marca un prim pas către extinderea modelului de afaceri al celui mai important brand din portofoliul Inditex, fără ca grupul să fi anunțat oficial transformarea Zara într-un marketplace.
Pe site-ul Zara au apărut pantofii Vans, iar produsele sunt comercializate în baza unui acord de distribuție, nu ca parte a unei colaborări de design între cele două mărci, precizează Modaes.
De ce vinde Zara pantofi Vans pe propriul site
Până acum, Zara și-a construit oferta online în jurul colecțiilor proprii și al unor colaborări punctuale cu alte branduri.
Noua înțelegere cu Vans este diferită. Potrivit Modaes, Zara comercializează o selecție de produse Vans printr-un acord de vânzare angro. Inditex a descris înțelegerea drept un acord de licențiere, fără să anunțe o schimbare generală a modelului comercial.
Vans face parte din portofoliul grupului american VF Corporation, care deține și alte mărci de îmbrăcăminte și încălțăminte.
Zara ar putea deveni marketplace? Ce arată cifrele Inditex
Conform Semrush, site-ul zara.com înregistrează, în medie, 73,38 milioane de vizite lunar. Aproape 20% din trafic provine din Statele Unite, iar peste 60% este generat de dispozitive mobile.
În 2025, vânzările online ale grupului Inditex au ajuns la 10,656 miliarde de euro, în creștere cu 4,8% față de 2024. Comerțul online a reprezentat 26,7% din afacerile totale ale grupului.
H&M și alte grupuri de modă au adoptat deja modele similare
Comercializarea unor produse aparținând altor companii nu este o premieră în industria modei.
Grupul suedez H&M vinde deja articole ale unor mărci precum Zara, Adidas, Nike, dar și Gucci și Prada.
Totodată, grupul spaniol Tendam, proprietarul Cortefiel și Springfield, și-a extins activitățile de comerț electronic începând din 2020, ajungând să comercializeze produse de la peste 210 branduri externe.
Inditex a făcut deja pași în această direcție și prin Zara Home, care comercializează inclusiv electrocasnice Smeg.