Piața rezidențială din România traversează un început de an marcat de o schimbare vizibilă de comportament din partea clienților, în care segmentul închirierilor câștigă teren, iar deciziile de achiziție sunt tot mai amânate.
Se caută chirii în zonele cu birouri și școli internaționale
În cadrul activității sale din primul trimestru al anului 2026, The List Estates observă o creștere semnificativă a interesului pentru închirieri. Volumul închirierilor a crescut cu aproximativ 40% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, conturând o altă tendință: într-o piață în care achizițiile sunt puse pe hold, chiriile devin opțiunea preferată.
„Vedem o piață activă din punct de vedere al interesului, dar mult mai prudentă în ceea ce privește decizia de cumpărare. Clienții caută, fac vizionări, cer informații detaliate, însă amână decizia finală. Contextul economic și incertitudinile legate de costurile energetice îi determină să fie mai rezervați”, a spus Claudia Negru, owner The List Estates.
Agenția, specializată în proprietăți din zona de nord a Bucureștiului, remarcă faptul că cele mai căutate zone pentru închiriere rămân Pipera, Iancu Nicolae, Băneasa și Floreasca, locații preferate datorită proximității față de centrele de business și școlile internaționale.
În segmentul de vânzări se resimte o prudență în tranzacționare
The List Estates înregistrează o scădere de aproximativ 20% a volumului de tranzacții față de anul trecut, semnalând o tendință similară cu cea observată la nivel național.
Conform datelor oficiale ale ANCPI, în primele trei luni din 2026 au fost vândute puțin peste 30.000 de unități individuale, în scădere cu aproximativ 17% față de aceeași perioadă din 2025. Bucureștiul rămâne, totuși, cea mai activă piață rezidențială din țară, cu aproape 3.900 de proprietăți vândute în martie.
După Capitală, cele mai dinamice piețe au fost Brașov, Cluj-Napoca și Timișoara, în timp ce orașe precum Alexandria, Călărași sau Giurgiu au înregistrat cele mai reduse volume de tranzacții.
Prețurile continuă să crească
Un aspect relevant este faptul că scăderea volumului de tranzacții nu este însoțită de o ajustare a prețurilor. Din contră, acestea continuă să crească. Conform datelor Imobiliare.ro, prețul mediu solicitat pe metrul pătrat a ajuns la 2250 de euro în București, unde apartamentele s-au scumpit cu 14,6% față de martie 2025.
„Există în piață o așteptare ca prețurile să scadă, însă realitatea este diferită. Costurile de dezvoltare rămân ridicate, iar proiectele noi vin cu standarde tehnice tot mai avansate. Acest context limitează posibilitatea unor scăderi semnificative de preț, în special în zonele bine poziționate.
Oferta de apartamente este mai mică decât cererea
Deși există estimări care indică o ușoară creștere a numărului de locuințe livrate în 2026, aceasta vine după un an 2025 cu un nivel redus de finalizări. În realitate, oferta rămâne limitată în raport cu cererea, în special în zonele bine poziționate, pe fondul întârzierilor în dezvoltare și al costurilor ridicate din construcții”, spune Claudia Negru, owner The List Estates
The List Estates,o agenție imobiliară specializată în segmentul premium și zona de nord a Bucureștiului, estimează că această perioadă de prudență este una temporară, iar deciziile de achiziție vor reveni treptat pe măsură ce contextul economic devine mai predictibil. Până atunci, piața chiriilor rămâne principalul motor de activitate în segmentul rezidențial.