Foto: Apartamente în cartierul Tineretului, aproape jumătate de milion de euro pentru trei camere

Sursa foto - Memaar Capital

Gallery Vezi Galeria (34)

Foto: Apartamente în cartierul Tineretului, aproape jumătate de milion de euro pentru trei camere

A intrat în faza de vânzare proiectul rezidențial Șerban Vodă 90, dezvoltat de Memaar Capital în cartierul Tineretului, aproape de Parcul Carol. Sunt 18 apartamente boutique, cu două și trei camere, în valoare totală de 6 milioane de euro. Potențialii cumpărători sunt investitorii, români și străini, dar și antreprenorii care au nevoie de conexiuni bune cu centrul Bucureștiului.

Conceptul boutique se referă la un număr restrâns de apartamente, localizare premium, neapărat balcon, terasă sau grădină, și accent pe eficiența energetică. Cel mai ieftin apartament din acest proiect rezidențial costă 213.700 de euro fără TVA pentru 47 mp. la parter, iar cel mai scump, 432.000 de euro fără TVA pentru trei camere, 90 de mp. și o terasă de 31 mp.

Șerban Vodă 90 are o valoare estimată la aproximativ 6 milioane de euro și va include 18 apartamente cu 2 și 3 camere, într-un imobil cu regim redus de înălțime (P+4 etaje). Ansamblul se află în prezent în construcție, cu termen de finalizare estimat pentru acest an. Compania de consultanță imobiliară The List Estates se ocupă de vânzări. Memaar Capital este un dezvoltator prezent în Romania din 2022, cunoscut în piață pentru ansamblurile Harmony.

Apartamentele sunt gândite să fie atractive pentru investitori și includ, în funcție de tipologie, grădini private la parter și terase la etajele superioare, adică un raport între spațiul interior și cel exterior. Proiecte boutique, cum este Șerban Vodă 90, au amplasament central și mizează pe segmentul premium al materialelor și eficiența energetică.

Printre soluțiile tehnice propuse de dezvoltator se numără: fațade ventilate, pompă de căldură la nivel de imobil și sisteme de răcire prin ventiloconvectoare, finisaje scumpe.

„Clienții nu mai caută doar suprafață sau preț, ci analizează în detaliu calitatea construcției, tehnologiile utilizate și, mai ales, localizarea. Proiectele boutique, poziționate central, cu un număr limitat de unități, răspund foarte bine acestui tip de cerere”, a declarat Claudia Negru, reprezentant The List Estates.

Potrivit acesteia, profilul cumpărătorului pentru acest tip de proiect este format, în principal, din profesioniști activi, antreprenori sau investitori, care își doresc acces rapid către zonele de birouri, dar și către facilități urbane esențiale. „Sunt clienți care valorizează timpul și mobilitatea urbană. Vor să locuiască aproape de centru, aproape de birou, de parc, de restaurante și de infrastructura orașului, dar fără a face compromisuri în ceea ce privește confortul locuinței”, a adăugat Claudia Negru.

Vânzările au fost demarate. Dezvoltatorul proiectului, Memaar Capital, are experiență pe piața rezidențială din București și împrejurimi, cu proiecte deja livrate sau în curs de dezvoltare, precum Harmony Homes și Harmony Gardens. Șerban Vodă 90 oferă acces rapid către Parcul Tineretului, rețeaua de transport public și multiple centre de business din zona centrală și de sud.

The List Estates este o agenție imobiliară care oferă servicii de consultanță și vânzare pentru dezvoltatorii de proiecte rezidențiale din București.

Personalizate pentru tine