Conducerea NEPI Rockcastle a confirmat deja semnarea unui acord de principiu cu un brand hotelier internațional de prestigiu, a cărui identitate urmează să fie dezvăluită odată cu parafarea contractului de închiriere. Marek Noetzel, noul CEO al grupului, a subliniat că această diversificare răspunde nevoilor unei zone aflate în continuă dezvoltare.
„Am semnat un acord de principiu, dar vom spune numele hotelului atunci când semnăm contractul de închiriere. Este un lanț internațional binecunoscut”, a declarat Marek Noetzel, noul CEO al NEPI Rockcastle.
Cum va arăta complexul Promenada
Hotelul care vine în extinderea mall-ului Promenada va dispune de 200 de camere, cu o suprafață de aproximativ 10.000 - 12.000 mp, adică jumătate din amprenta clădirii de deasupra zonei de retail. Restul de 14.000 mp va fi ocupat de componenta de birouri. Marius Barbu, COO al companiei, estimează că partea hotelieră va fi finalizată în cel mai bun caz la sfârșitul anului viitor.
„Vor fi 200 de camere care vor ocupa doar jumătate din suprafața de deasupra zonei de retail, deci vor fi 14.000 de mp de birouri și 10.000-12.000 de mp cu funcția de hotel. Acesta se va afla undeva mai sus decât actuala înălțime a mall-ului Promenada, pe care îl vom extinde până la nivelul etajului 4. Hotelul va ocupa etajele 5, 6 și 7, după care vor urma birourile, la etajele de la 8 la 11. Estimăm că partea de hotel va fi finalizată la sfârșitul anului viitor. Trebuie întâi să finalizăm reconfigurarea zonei de retail, după care să facem amenajarea hotelului, care, în funcție de autorizații, va dura în jur de 6-8 luni”, a spus Marius Barbu, noul COO al NEPI Rockcastle.
Care erau planurile inițiale ale dezvoltatorului
Discuțiile privind integrarea unei unități hoteliere în extinderea Promenada Mall au început încă de acum doi ani, când NEPI Rockcastle a identificat o cerere ridicată pentru segmentul de business în zona de nord a Capitalei. La acea vreme, proiectul era evaluat la un buget total de 282 de milioane de euro, iar dezvoltatorul analiza posibilitatea de a restrânge componenta de birouri planificată inițial pentru a face loc unui hotel de 200 de camere. Planurile de atunci prevedeau ca hotelul să ocupe doar două etaje și jumătate, iar termenul estimat de finalizare era stabilit pentru sfârșitul anului 2026.
Astăzi, proiectul a crescut față de scenariul inițial: numărul de etaje al noii clădiri a crescut pentru a acomoda atât funcțiunea hotelieră, cât și spațiile de birouri, fără a mai sacrifica una în detrimentul celeilalte.