Consiliul Uniunii Europene a anunțat, într-o postare pe platforma X, că președinția irlandeză a prezentat un document revizuit de negociere pentru viitorul cadru financiar multianual 2028-2034, care va ghida discuțiile dintre liderii europeni. Anunțul vine în contextul în care Irlanda încearcă să apropie pozițiile statelor membre asupra dimensiunii bugetului comunitar.
Potrivit informațiilor publicate anterior de Wall-Street.ro, noua variantă de buget pregătită de Irlanda prevede reduceri de 159 de miliarde de euro față de propunerea inițială a Comisiei Europene, ceea ce reprezintă o diminuare de aproximativ 8%.
Față de documentul prezentat în iunie de președinția cipriotă a Consiliului UE, reducerile propuse de Irlanda ajung la 122 de miliarde de euro, în prețuri curente.
Siegfried Mureșan: Parlamentul European nu va aproba această propunere de buget
Siegfried Mureșan, negociator-șef al Parlamentului European pentru viitorul buget multianual, a reacționat la propunerea prezentată de președinția irlandeză și le-a cerut liderilor europeni să respingă reducerile bugetare.
„Consiliul European trebuie să respingă reducerile bugetare propuse de președinția irlandeză a Consiliului UE și să ajungă la o poziție ambițioasă”, a transmis Siegfried Mureșan într-o postare pe X.
Europarlamentarul a criticat și abordarea negocierilor, susținând că viitorul buget european trebuie stabilit în funcție de prioritățile politice ale Uniunii, nu doar de obiectivul reducerii cheltuielilor.
„Viitorul buget al Europei trebuie să fie ghidat de o viziune politică, nu de o mentalitate contabilă îngustă”, a afirmat Mureșan.
Acesta a transmis și un avertisment în privința aprobării documentului de către Parlamentul European.
„Parlamentul European nu blufează: această propunere nu va primi aprobarea noastră”, a declarat europarlamentarul român.
Poziția lui Mureșan introduce un nou punct de divergență în negocierile privind bugetul Uniunii Europene. Chiar dacă statele membre vor ajunge la un compromis asupra dimensiunii și distribuției fondurilor, cadrul financiar multianual are nevoie și de aprobarea Parlamentului European.
Unde se taie cele 159 de miliarde de euro din bugetul Uniunii Europene
Reducerea propusă de Irlanda nu afectează toate domeniile bugetare în aceeași măsură.
Așa cum Wall-Street.ro a relatat anterior, fondurile destinate Politicii Agricole Comune și dezvoltării regionale, care reprezintă împreună aproximativ jumătate din bugetul european, au fost protejate de reducerile propuse.
În schimb, cele mai importante tăieri sunt concentrate în alte domenii:
- 75 de miliarde de euro din finanțarea destinată competitivității;
- 38 de miliarde de euro din bugetul pentru ajutor extern;
- aproximativ 10 miliarde de euro din cheltuielile administrative ale Uniunii Europene.
Irlanda propune și eliminarea unei rezerve financiare pentru situații neprevăzute, cunoscută drept „EU Facility cushion”, care ar fi permis Comisiei Europene să mobilizeze resurse suplimentare pentru urgențe în perioada de aplicare a bugetului.
Reducerile reflectă încercarea președinției irlandeze de a răspunde solicitărilor venite din partea statelor care contribuie cu mai mulți bani la bugetul european decât primesc, printre care Germania.
În același timp, protejarea fondurilor agricole și regionale reprezintă o concesie pentru statele din sudul și estul Europei, care au cerut menținerea finanțărilor pentru agricultură și coeziune.
Negocierile pentru bugetul UE 2028-2034 continuă. Statele membre încearcă să ajungă la un acord
Noul document prezentat de Irlanda nu reprezintă bugetul final al Uniunii Europene, ci o bază de negociere între cele 27 de state membre.
Negocierile vizează atât nivelul cheltuielilor, cât și sursele din care Uniunea Europeană își va finanța viitorul buget.
Propunerea Comisiei Europene include cinci noi surse de venituri proprii, care ar urma să genereze aproximativ 66 de miliarde de euro. Printre acestea se numără contribuția aplicată companiilor, cunoscută drept CORE, și venituri provenite din sistemul european de comercializare a certificatelor de emisii (ETS).
Irlanda a ales să păstreze cele cinci surse de venit propuse de Comisie, fără modificări majore, urmărind în schimb o serie de ajustări tehnice.
Ambasadorii statelor membre urmează să analizeze documentul revizuit, înainte ca acesta să fie discutat de liderii europeni la reuniunea Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.
Obiectivul este obținerea unui acord până la sfârșitul anului 2026.
Opoziția exprimată de Siegfried Mureșan arată însă că un eventual compromis între guvernele statelor membre nu garantează automat și aprobarea bugetului de către Parlamentul European. Instituția trebuie să își dea acordul asupra cadrului financiar multianual înainte ca acesta să poată fi adoptat definitiv.