Doar bunuri esențiale prin strâmtoarea Ormuz: anunțul Iranului

Sursa foto: Everett Atlas/Shutterstock

Doar bunuri esențiale prin strâmtoarea Ormuz: anunțul Iranului

Iranul a autorizat trecerea vaselor cu bunuri esenţiale către porturile sale prin strâmtoarea Ormuz, potrivit unei scrisori citate de agenţia de presă iraniană Tasnim.

Scrisoarea indică faptul că navele care se îndreaptă spre porturile iraniene, inclusiv cele aflate în prezent în Golful Oman, trebuie să se coordoneze cu autorităţile şi să respecte protocoalele stabilite pentru tranzitarea strâmtorii, a menţionat Tasnim, preluată de Agerpres.ro. 

Pe de altă parte, două dintre cele 15 nave cu proprietari turci şi care aşteaptă la intrarea în strâmtoarea Ormuz au primit până acum permisiunea de a o tranzita, a spus ministerul turc la transporturilor Abdülkadir Uraloglu, pentru postul CNN Turk.

El a precizat că patru nave au optat pentru rămânerea pe loc. De asemenea, sunt în desfăşurare discuţii cu autorităţile abilitate pentru a se permite celorlalte nouă nave să tranziteze strâmtoarea.

Totodată, Iranul a anunţat că navele irakiene pot tranzita liber Strâmtoarea Ormuz.

"Anunţăm că Irakul, fratele nostru, nu este supus restricţiilor pe care le-am impus asupra Strâmtorii Ormuz şi că aceste restricţii se aplică doar ţărilor inamice", a declarat purtătorul de cuvânt al Comandamentului Forţelor Armate Iraniene, Ebrahim Zolfaghari, citat de televiziunea de stat iraniană.

Republica Islamică permite selectiv navelor să tranziteze Strâmtoarea Ormuz.

 

Personalizate pentru tine