La începutul anului 2025, 5% din populația zonei euro controlau 45% din averea netă a gospodăriilor, în timp ce primii 10% dețineau 57,4%, potrivit Băncii Centrale Europene (BCE), relatează Euronews.
Această concentrare a averii menține dezbaterea privind impozitele pe avere în centrul discuțiilor din multe țări. Cel mai recent, miliardarul francez Bernard Arnault s-a opus vehement unei taxe propuse de 2% asupra cetățenilor cu averi de peste 100 de milioane de euro, numind-o „o ofensivă fatală pentru economia noastră”.
Doar șapte state din Europa au o formă de taxare a averilor
Conform Tax Foundation, începând cu 2025, impozitele pe averea netă a persoanelor fizice există doar în Spania, Norvegia și Elveția. Cotele de impozitare și pragurile pentru averea impozabilă variază în funcție de aceste țări.
În plus, Franța, Italia, Olanda și Belgia impun impozite pe avere pentru anumite clase de active, dar nu și pentru averea netă totală a persoanelor.
Spania
Impozitul pe averea netă din Spania este progresiv, variind de la 0,16% la 3,5% pentru o avere care depășește 700.000 euro. Rezidenții sunt impozitați pe activele lor la nivel mondial, în timp ce nerezidenții sunt impozitați doar pe activele situate în Spania.
În 2022, guvernul central spaniol a introdus un „impozit solidar pe avere”, suplimentar, cu cote cuprinse între 1,7% și 3,5% pentru persoanele care dețin active nete peste 3 milioane de euro. Inițial conceput ca o măsură temporară pentru a aborda criza costului vieții, aceasta a devenit ulterior permanentă și complementară impozitului pe avere.
Norvegia
Norvegia percepe un impozit pe averea netă de 1% pentru averea individuală care depășește 1,7 milioane coroane norvegiene (145.425 euro) și până la 20 de milioane coroane (1,71 milioane euro). Pentru averea care depășește 20 de milioane coroane, rata crește la 1,1%. Din total, 0,7% merge la municipalități și 0,3% la guvernul central.
Elveția
Conform raportului OCDE „Rolul și structura impozitelor pe avere netă”, impozitul pe avere netă din Elveția prezintă praguri de scutire relativ scăzute, care variază în funcție de cantoană. Prin urmare, acesta nu vizează doar gospodăriile cele mai bogate, ci afectează și o parte semnificativă a clasei de mijloc.
În 2025, potrivit PwC, la Zurich, impozitul începe de la 80.000 franci (85.560 euro) pentru contribuabilii singuri, cu o cotă inițială de 0,05%. Pentru contribuabilii căsătoriți și părinții singuri cu copii minori, pragul crește la 159.000 franci (170.090 euro).
Cota crește treptat și ajunge la 0,3% pentru averea care depășește 3.262.000 franci (3,49 milioane euro) pentru persoanele singure și 3.342.000 franci (3,58 milioane euro) pentru contribuabilii căsătoriți și părinții cu copii minori.
Franța
Rezidenții fiscali din Franța sunt supuși unui impozit pe averea imobiliară dacă activele lor imobiliare nete la nivel mondial sunt evaluate la 1,3 milioane euro sau mai mult.
De asemenea, nerezidenții sunt răspunzători dacă valoarea activelor lor imobiliare franceze atinge sau depășește același prag. În funcție de valoarea netă a activelor, cota de impozitare poate ajunge până la 1,5%.
Italia, Belgia și Țările de Jos percep, de asemenea, unele impozite pe avere, cum ar fi activele financiare.
Venituri din impozitul pe avere în Europa: Cât colectează țările?
Cuantumul veniturilor generate din impozitele pe avere și ponderea acestora în totalul veniturilor fiscale reflectă importanța și eficacitatea lor.
Conform OCDE, Elveția a încasat 9,5 miliarde de euro din averea individuală în 2023, reprezentând 4,3% din veniturile fiscale totale.
În Spania, cifra a fost de 3,1 miliarde de euro, echivalentul a 0,6% din total.
Norvegia a generat 2,7 miliarde de euro, sau 1,5% din veniturile sale fiscale, în timp ce Franța a încasat 2,3 miliarde de euro, ceea ce corespunde doar la 0,2%.
În teorie, sumele par a fi importante ca valoare de sine stătătoare, dar dacă le raportăm la dimensiunea acestor economii, vedem că impactul măsurii nu este deloc unul atât de3e mare.
Ponderea lor în PIB este relativ mică. În 2023, veniturile din impozitele pe averea netă individuală au variat de la 0,21% din PIB în Spania la 1,16% în Elveția.
Ce țări au abrogat impozitul pe avere în ultimele decenii?
„Deși discuțiile despre impunerea unor impozite pe avere se intensifică, mai ales pe măsură ce guvernele încearcă să-i vizeze pe cei bogați și să genereze venituri, tendința generală este de a le abroga”, a declarat Cristina Enache, economist la Tax Foundation, pentru Euronews Business.
În ultimele trei decenii, mai multe țări au abrogat impozitele individuale pe avere. Numărul membrilor OCDE care percep astfel de impozite a scăzut de la 12 în 1990 la doar 4 în 2017. Este vorba despre țări europene: Austria (1994), Danemarca (1997), Germania (1997), Olanda (2001), Finlanda, Islanda și Luxemburg (toate în 2006) și Suedia (2007).
De ce au fost abolite impozitele pe avere?
Au fost invocate mai multe motive pentru a justifica abrogarea impozitelor pe averea netă. Argumentele cheie se concentrează pe costurile de eficiență și pe riscul de scurgere a capitalurilor, conform raportului OCDE.
Acesta a constatat că, având în vedere mobilitatea sporită a capitalului și accesul contribuabililor bogați la paradisuri fiscale, „impozitele pe averea netă nu au reușit adesea să își atingă obiectivele redistributive”.
Cristina Enache a remarcat că așteptările mari se ciocnesc adesea cu realitățile practice ale modului în care contribuabilii reacționează, pe măsură ce tot mai multe țări discută impozite pe avere pentru a-i viza pe cei bogați și a genera venituri substanțiale.
„Atunci când un impozit este puternic concentrat pe câteva persoane bogate și cu mobilitate ridicată, chiar și o mică creștere a cotei de impozitare poate duce la scurgerea capitalurilor și la relocarea persoanelor bogate în jurisdicții vecine”, a spus ea.
Cu alte cuvinte, bogații își mută imediat averile în statele care au un regim de taxare favorabil, către așa-numitele paradisuri fiscale.
Enache a subliniat, de asemenea, că contribuabilii care părăsesc țara nu iau cu ei doar veniturile din impozitul pe avere, ci și veniturile din impozitul pe venit și consum , care sunt cele mai importante surse de venit pentru țările europene.
