Europa depinde tot mai mult de importurile de motorină
Aproximativ 90.000 de tone de motorină vor fi încărcate pe Priamos, un petrolier nou construit pentru livrare în nord-vestul Europei, posibil în Marea Britanie sau Rotterdam, conform datelor de transport maritim analizat de Bloomberg. Tranzacţia este intermediată de firma Trafigura Group.
Capacitatea de rafinare petrolieră a Europei este limitată, iar regiunea se bazează în mare măsură pe importurile de motorină, însă conflictul din Orientul Mijlociu, împreună cu războiul Rusia-Ucraina, au redus aprovizionarea globală.
De obicei, Coreea de Sud exportă motorină către ţările din Asia-Pacific, dar nava Priamos va porni într-o călătorie de peste 12.000 de mile (19.000 de kilometri) care probabil o va duce prin Canalul Suez.
Preţurile motorinei în Europa le depăşesc cu mult pe cele din Asia
Preţurile motorinei în Europa le depăşesc cu mult pe cele din Asia, ceea ce explică o călătorie care, în mod normal, nu ar avea prea mult sens din punct de vedere economic. Un indicator care măsoară decalajul de preţuri dintre cele două regiuni a ajuns recent la cel mai ridicat nivel de după 2023, potrivit firmei de brokeraj PVM.
În pofida perturbării livrărilor de ţiţei din Orientul Mijlociu, multe rafinării asiatice au continuat să producă produse rafinate, cum ar fi motorina. China urmează să crească exporturile de motorină în această lună, după o relaxare treptată a restricţiilor impuse în timpul războiului.