Fritz, USR: ”Cine nu spune «Rusia e agresorul», e complice” / George Simion nu a pomenit Rusia când a reacționat la incidentul din Galați

Sursa foto: Shutterstock / LCV

Fritz, USR: ”Cine nu spune «Rusia e agresorul», e complice” / George Simion nu a pomenit Rusia când a reacționat la incidentul din Galați

Cuprins Articol:
Dominic Fritz, președintele USR, a transmis vineri, după incidentul de la Galați, că „războiul Rusiei este real şi afectează românii cât se poate de real” și că persoanele care nu pot spune că „Rusia e agresorul” sunt „complice”. Într-o postare separată, George Simion, liderul AUR, a condamnat atacul din timpul nopții, dar nu a menționat Rusia, acuzând în schimb „incompetența” actualilor conducători.

Declarațiile celor doi lideri politici au venit în contextul în care o dronă s-a prăbușit vineri dimineață pe un bloc din Galați, impactul fiind urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu. Două persoane au fost rănite ușor, iar alte două au suferit atacuri de panică.

Dominic Fritz: Războiul Rusiei este real și afectează românii

Președintele USR a transmis că gândurile sale sunt alături de gălățenii care „au avut o noapte terifiantă” și a spus că amenințarea Rusiei nu mai trebuie minimalizată sau ridiculizată.

Gândurile mele sunt astăzi alături de gălăţeni, care au avut o noapte terifiantă. Războiul Rusiei este real şi afectează românii cât se poate de real. Nu mai trebuie să acceptăm minimalizarea sau ridiculizarea acestei ameninţări pentru suveranitatea României”, a scris Dominic Fritz pe Facebook, potrivit Agerpres.

Liderul USR a descris acțiunile Rusiei drept parte a unui război hibrid.

Se numeşte război hibrid pentru că Rusia îl duce şi cu drone, şi cu boţi, şi cu atacuri fizice, şi cu atacuri psihologice asupra populaţiei”, a transmis Fritz citat de Agerpres.

Fritz: Cine nu poate spune „Rusia e agresorul” este complice

Dominic Fritz a enumerat „trei adevăruri” care, în opinia sa, decurg din această situație. Primul vizează raportarea publică la Rusia.

Cine nu poate spune «Rusia e agresorul» este complice”, a scris președintele USR, conform Agerpres.

Al doilea punct se referă la programul SAFE, care include capabilități antidrone.

Programul SAFE, care include capacităţi anti-drone, ne protejează. Cine îl blochează este complice”, a mai transmis Fritz.

Al treilea punct enunțat de liderul USR vizează sprijinul pentru Ucraina.

„Apărarea Ucrainei este apărarea noastră”, a scris Dominic Fritz, conform Agerpres.

George Simion a condamnat atacul, dar nu a menționat Rusia

Într-o postare separată pe Facebook, George Simion a reacționat la incidentul din Galați printr-un mesaj în care a criticat autoritățile și a cerut ca „un guvern legitim” să preia conducerea. Liderul AUR nu a menționat Rusia în mesajul transmis.

„Nu a fost ușor, în al doisprezecelea ceas, nu mai dați foc la țară și lăsați un guvern LEGITIM să preia conducerea! V-ați demonstrat incapacitatea”, a scris George Simion.

Liderul AUR a susținut că autoritățile ar fi fost în stare să dea vina pe AUR „chiar și pentru drona din noaptea asta”.

„Ați fi fost în stare chiar și pentru drona din noaptea asta să dați vina pe noi. Sau pe acest fond să vă instalați premieri care nici măcar câteva procente nu au în votul populației”, a transmis Simion.

George Simion a făcut trimitere și la discuții politice anterioare privind doborârea dronelor.

„Acum câteva luni spuneați că din cauza AUR nu puteți dărâma voi dronele”, a scris liderul AUR.

La final, acesta a condamnat atacul, dar a legat mesajul de acuzații la adresa actualilor conducători.

„Condamnăm atacul din această noapte, incompetența și impostură actualilor conducători: dați-vă la o parte și lăsați românii să decidă”, a transmis George Simion.

Personalizate pentru tine