Lavrov bagă bețe prin gard să-l agite pe Trump: Groenlanda nu e parte naturală a Danemarcei

Sursǎ foto: Shutterstock / Anatolii Trofimov

Lavrov bagă bețe prin gard să-l agite pe Trump: Groenlanda nu e parte naturală a Danemarcei

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că Groenlanda nu este "o parte naturală" a Danemarcei şi că problema fostelor teritorii coloniale devine din ce în ce mai acută, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Preşedintele american Donald Trump a declarat că doreşte controlul deplin asupra Groenlandei, un teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei, din motive de securitate naţională. 

În weekend, el a anunţat că intenţionează să impună tarife vamale împotriva mai multor aliaţi europeni care se opun unei potenţiale preluări a insulei de către SUA.

Moscova a reacţionat cu bucurie la diviziunea tot mai mare dintre SUA şi Europa cu privire la Groenlanda, dar a fost iritată de sugestia lui Trump că Rusia doreşte totodată să preia controlul asupra insulei, comentează Reuters.

În cadrul unei conferinţe de presă la Moscova, Lavrov a declarat că Rusia nu are niciun interes să se amestece în problemele Groenlandei şi că Washingtonul ştie că Moscova nu are planuri să preia controlul asupra insulei.

"În principiu, Groenlanda nu este o parte naturală a Danemarcei, nu-i aşa?", a spus Lavrov.

"Nu a fost nici o parte naturală a Norvegiei, nicio parte naturală a Danemarcei. Este o cucerire colonială. Faptul că locuitorii sunt acum obişnuiţi cu asta şi se simt confortabil este o altă chestiune", a mai spus Lavrov.

Ţările europene au declarat că anunţul lui Trump privind taxele vamale ar încălca un acord comercial încheiat cu administraţia sa anul trecut. 

Liderii UE urmează să discute despre posibile represalii la acest anunţ la un summit de urgenţă joi la Bruxelles.

Trump a publicat ilustrații cu el înfigând steagul SUA în Groenlanda

Preşedintele american Donald Trump a postat marţi pe platforma sa de socializare Truth Social o imagine cu el însuşi, generată cel mai probabil cu ajutorul Inteligenţei Artificiale, în care pare că înfige steagul american în teritoriul Groenlandei, relatează Agerpres.

În imagine, care seamănă mai degrabă cu o carte poştală, Donald Trump este însoţit de vicepreşedintele JD Vance şi de secretarul de stat Marco Rubio.

În apropierea lor se află și un afiş pe care conține mesajul "Groenlanda - Teritoriu SUA înființat în 2026". 

În marja forumului economic de la Davos, președintele american continuă să agite apele în privința Groenlandei, mizând și pe o opoziție slabă din partea Europei.

Personalizate pentru tine