În seara primei zile în Franţa, şeful statului va dialoga cu reprezentanţii comunităţii româneşti, la Ambasada din Paris, potrivit agendei publicate de Administraţia Prezidenţială.
Marţi, Nicuşor Dan are programată o întâlnire cu reprezentanţi ai companiilor economice franceze organizată de Mişcarea Întreprinderilor din Franţa (Medef), după care se va întâlni cu primarul Parisului, Anne Hidalgo.
Ulterior, va participa la inaugurarea aleii "Nicolae Titulescu" în Parcul Monceau din Paris şi apoi va fi primit de preşedintele Macron la Palatul Elysee.
În seara ultimei zile a vizitei, şeful statului va vizita fabrica Thales.
Nicuşor Dan: Am votat pentru o Românie în Occident, pentru cineva care nu se apropie de corupţie
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că a votat, duminică, pentru o Românie occidentală şi pentru o persoană care să nu fie coruptă.
El a venit la vot însoţit de partenera sa, Mirabela Grădinaru, dar aceasta nu a votat.
"E important ca primarul care va fi ales să aibă în spate un număr cât mai mare de voturi pentru a avea legitimitate în deciziile pe care le ia. Eu, personal, ca de fiecare dată, am votat pentru o Românie în Occident. E un oraş pe care îl cunosc de foarte mult timp, cunoscând tentaţiile care sunt la Primăria Capitalei, am votat pentru cineva de care să fiu sigur că nu se apropie de zona de corupţie şi în special de zona de mafie imobiliară care este extrem, extrem de tentantă la Primăria Capitalei", a afirmat Nicuşor Dan.