Planurile fintech-ului românesc Symphopay în 2026: Trecem de la validare la scalare controlată

Sursa foto: Wall-street.ro

Planurile fintech-ului românesc Symphopay în 2026: Trecem de la validare la scalare controlată

Cuprins Articol:
Symphopay, fintech românesc specializat în integrarea și gestionarea plăților, va trece în 2026 de la validare la scalare controlată. Daniel Nicolescu, CEO & Co-founder al companiei, vorbește într-un interviu acordat Wall-street.ro despre planurile de dezvoltare și modul în care vede evoluția din zona plăților.

Nicolescu descrie anul 2025 drept unul de accelerare clară pentru Symphopay, cu un număr al tranzacțiilor procesate lunar ce a crescut de aproximativ zece ori față de anul anterior, dar și cu o cifră de afaceri ce s-a dublat. 

„Dincolo de cifre, ceea ce contează este maturizarea companiei: am trecut de la o soluție punctuală la o platformă cu impact structural. La nivelul industriei bancare, 2025 a fost un an de conștientizare. Presiunea pe marje a continuat, competiția a crescut, iar acquiring-ul* a ajuns să funcționeze ca o utilitate standardizată, cu o diferențiere minimă și o competiție tot mai accentuată pe preț. Tocmai de aceea, am văzut tot mai clar interesul băncilor pentru zonele de valoare adăugată din jurul plăților – date, experiență, viteză de lansare – ceea ce confirmă direcția în care merge piața.”, precizează Daniel Nicolescu. 

*Acquiringul este serviciul prin care o bancă sau un procesator de plăți permite unui comerciant să accepte plăți cu cardul (Visa, Mastercard etc.) și se ocupă de procesarea tehnică și financiară a tranzacției.

Lansarea platformei ONE: care e promisiunea cu care vine

Una dintre cele mai importante investiții ale fintech-ului românesc din 2025 a fost lansarea platformei ONE, despre care Nicolescu spune că reprezintă o evoluție naturală a platformei Symphopay, construită însă cu un obiectiv foarte clar: să fie o platformă gândită pentru bănci. 

„Am pornit de la experiența acumulată în retail și am transformat-o într-o infrastructură care permite băncilor să lanseze și să gestioneze servicii de plată mult mai rapid și mai flexibil. În același timp, ONE vine cu o promisiune foarte concretă pe piața din România: comerciantul poate opera toate canalele de plată – magazine fizice, website-uri și aplicații mobile – dintr-o singură platformă, pe baza unui singur contract cu banca parteneră.”, precizează Daniel Nicolescu, Symphopay. 

Când vine vorba de principalele provocări ale băncilor și comercianților în ceea ce privește procesul de plată, CEO-ul Symphopay consideră că, deși pentru clientul final plata a devenit extrem de simplă, ceea ce se întâmplă în spatele procesului de plată a căpătat o complexitate semnificativă. 

„Pentru bănci, principala provocare rămâne lipsa diferențierii într-o zonă în care costurile cresc, iar marjele scad. Time-to-market-ul este adesea prea lent, iar integrarea de servicii noi devine dificilă fără o arhitectură flexibilă. Pentru comercianți, provocările sunt legate tot mai mult de operarea mai multor infrastructuri de plată în paralel, ceea ce generează erori, costuri operaționale suplimentare și procese greu de controlat. Acest lucru afectează direct experiența clienților și, implicit, loialitatea lor. La acestea se adaugă și dificultatea integrării metodelor alternative de plată, precum RoPay, în soluții existente care sunt adesea rigide și greu de adaptat”, precizează Daniel Nicolescu. 

Procesul de plată se poate transforma și într-un instrument de loializare a clienților, indiferent că vorbim de plăți în locații fizice sau online. Daniel Nicolescu spune că primul pas este ca plata să nu mai fie privită drept o simplă tranzacție…

„Loializarea nu începe cu puncte sau reduceri, ci cu o experiență de plată care este rapidă, coerentă și predictibilă, indiferent de canal. Dacă ar fi să recomand o abordare diferită, aceasta ar fi utilizarea eficientă a datelor generate de plăți, în timp real, și conectarea experienței din magazin cu cea digitală. În același timp, este esențial ca băncile și comercianții să nu încerce să construiască totul singuri. Parteneriatele și platformele flexibile permit testarea rapidă a unor modele de loializare fără investiții masive și fără risc operațional major”, precizează Daniel Nicolescu. 
 

2026 pentru Symphopay: Scalare controlată, primele bănci care integrează ONE și internaționalizare „foarte pragmatică”

Daniel Nicolescu precizează că anul 2026 este unul în care businessul pe care-l reprezintă trece de la validare la scalare controlată. Un obiectiv major este contractarea primelor bănci pentru serviciile integrate ONE, dar și concretizarea în servicii contractate a discuțiilor avansate pe care le au deja cu instituțiile financiare cu care sunt în dialog. 

„Pe zona de internaționalizare, strategia noastră rămâne una foarte pragmatică. Nu urmărim o expansiune largă, ci ne concentrăm pe piețe unde vedem aceleași probleme ca în România: bănci regionale puternice, retail complex și nevoia clară de orchestrare a plăților. Intrăm gradual, prin parteneriate și proiecte bine definite, nu prin promisiuni generale.”, precizează Daniel Nicolescu. 


În ceea ce privește principalele trenduri care își vor pune amprenta asupra plăților în 2026, antreprenorul crede că nu vom vorbi atât de mult despre noi metode de plată, cât despre cum sunt orchestrate cele existente. 

„Trendul major este platformizarea: plățile devin fundația peste care se construiesc servicii de date, engagement și optimizare. Vom vedea un omnichannel real, nu doar declarativ, și o utilizare mai matură a datelor și a AI-ului, nu ca element de marketing, ci ca instrument de eficiență și decizie. În final, plățile vor fi tot mai puțin un scop în sine și tot mai mult un motor pentru relația dintre bancă, comerciant și client”, precizează CEO-ul Symphopay. 

Personalizate pentru tine