Val de arestări după protestul violent din Piața Victoriei. Mai mulți manifestanți au ajuns în arest

Sursa: Agerpres

Val de arestări după protestul violent din Piața Victoriei. Mai mulți manifestanți au ajuns în arest

Cuprins Articol:
Instanţele din Capitală au dispus, marţi şi miercuri, arestarea preventivă a 20 de manifestanţi violenţi care au atacat forţele de ordine la protestul de săptămâna trecută din Piaţa Victoriei.

Noi arestări în dosarul violențelor

Alţi trei bărbaţi au fost plasaţi în arest la domiciliu, iar patru persoane sunt cercetate sub control judiciar.

Acesta este bilanţul percheziţiilor efectuate marţi în 16 judeţe, când au fost aduse 27 de persoane la audieri.

Tot în acest caz, instanţele de judecată au dispus săptămâna trecută arestarea preventivă a cinci persoane, iar alte cinci au fost plasate în arest la domiciliu.

Ce acuzații sunt investigate

Procurorii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare publică, ultraj, tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi lovirea sau alte violenţe, faţă de 40 de persoane, în contextul protestului desfăşurat la data de 15 septembrie în Piaţa Victoriei din Bucureşti.

"În fapt, la data de 15 septembrie, în contextul protestului desfăşurat în Piaţa Victoriei, o parte dintre participanţi ar fi exercitat acte de violenţă şi ar fi proferat ameninţări la adresa jandarmilor aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Astfel, mai multe obiecte, respectiv borduri, sticle, garduri metalice şi obiecte pirotehnice, ar fi fost aruncate de către participanţii violenţi în direcţia efectivelor de jandarmi", a transmis Poliţia Capitalei.

Jandarmi și angajați ai unui trust media, agresați

De asemenea, conform poliţiştilor, unii dintre manifestanţi ar fi adoptat un comportament fizic agresiv, lovind cu pumnii, picioarele şi cu obiecte din lemn, respectiv bâte, mai mulţi jandarmi, iar unii dintre ei ar fi exercitat acte de violenţă fizică asupra a două persoane angajate ale unui trust media. 

Personalizate pentru tine