Ce să faci în weekendul 11-14 iunie în București: de la festivaluri de muzică și burgeri, la proiecții în aer liber cu meciurile de la Mondial

Ce să faci în weekendul 11-14 iunie în București: de la festivaluri de muzică și burgeri, la proiecții în aer liber cu meciurile de la Mondial

Cuprins Articol:
Bucureștiul este plin de evenimente în acest weekend: de la festivaluri de muzică și burgeri, la târguri de haine și activități în aer liber. În același timp, orașul devine și un punct de întâlnire pentru fanii fotbalului, cu proiecții ale meciurilor de la Cupa Mondială 2026 în mai multe zone din Capitală.

Festival Turcesc la Parklake

  • Când? 12-14 iunie
  • Unde? ParkLake Shopping Center

Gözleme, döner kebab, baklava, lokma, künefe și cafea turcească vor fi preparate la ParkLake într-un festival de trei zile dedicat culturii turce. Centrul comercial ParkLake Shopping Center organizează, în perioada 12-14 iunie, un festival dedicat culturii turce, cu preparate tradiționale, deserturi, cafea turcească, muzică live și momente folclorice.

Atmosfera festivalului va fi completată, în fiecare seară, de la ora 17:30, de un program artistic dedicat culturii turce.

Programul include muzică live în limba turcă, interpretări susținute de artiști profesioniști și amatori, dar și momente folclorice cu dansuri, costume și tradiții reprezentative.

Ziua de sâmbătă va include și un moment oficial, cu participarea unor reprezentanți ai Ambasadei Turciei la București, ai Gazete Balkan și ai autorităților locale române. După acest moment sunt programate momente folclorice susținute de comunități turce și turco-tătare din România.

KIMARO

  • Când? 12-14 iunie
  • Unde? Piața Constituției

Între 12 și 14 iunie, centrul Capitalei devine gazda unuia dintre cele mai mari festivaluri dedicate muzicii românești. Timp de trei zile, pe scenele KIMARO vor urca artiști precum Smiley, Ștefan Bănică, Theo Rose, Alex Velea, Robin and the Backstabbers, Bere Gratis, Trooper și mulți alții. Intrarea este liberă, iar biletele se pot achiziționa aici.

BugerFest

  • Când? 12-14 iunie
  • Unde? Arena Națională (intrarea din strada Maior Coravu)

BurgerFest revine la București între 12 și 14 iunie 2026, pe Arena Națională (intrarea din strada Maior Coravu), cu o nouă ediție dedicată pasionaților de gastronomie urbană. Evenimentul reunește restaurante din toată țara într-o competiție pentru titlul de „Cel mai bun burger”, jurizată de specialiști din domeniul culinar, alături de o secțiune separată dedicată bucătarilor amatori.

Pe lângă zona gastronomică, festivalul include demonstrații culinare, sesiuni interactive de tip „școala de burgeri”, precum și un program muzical susținut de DJ și artiști locali pe parcursul celor trei zile. Finalul evenimentului este marcat de festivitatea de premiere a competiției principale. Intrarea la eveniment este gratuită.

Festivalul Plăcintelor Brașovene

  • Când? 12-14 iunie
  • Unde? Parcul IOR

Parcul IOR găzduiește, în perioada 12-14 iunie, Festivalul Plăcintelor Brașovene, un eveniment culinar dedicat preparatelor tradiționale românești. Vizitatorii vor putea găsi o varietate de plăcinte sărate și dulci, dar și kurtos, clătite, langoși, preparate la grătar și produse locale, într-un format de târg gastronomic deschis publicului.

Parada Micilor Bicicliști 

  • Când? Sâmbătă, 13 iunie
  • Unde? Bulevardul Drumul Taberei, la intersecția cu strada Brașov

Parada Micilor Bicicliști revine în București pe 13 iunie 2026, în Sector 6, pe Bulevardul Drumul Taberei, la intersecția cu strada Brașov, între orele 09:00 și 17:30. Evenimentul este dedicat copiilor și familiilor și propune o zi de activități sportive și educative, desfășurate într-un spațiu închis traficului rutier.

Programul include o paradă pe biciclete, curse pentru copii cu vârste între 2 și 14 ani, precum și ateliere creative, jocuri de îndemânare și activități sportive. Participarea este gratuită, iar accesul se face pe baza înscrierii.

Etajul designerilor români

  • Când? 11-13 iunie
  • Unde? Etajul Designerilor Români, Dacia 39, etaj 1

Între 11 și 13 iunie, iubitorii de modă și creații românești pot merge la ediția aniversară a Etajului Designerilor Români. Evenimentul marchează 9 ani de susținere a designerilor și antreprenorilor locali și aduce reduceri de 10% la creațiile expuse, alături de surprize pregătite pentru vizitatori.

Dichisar Summer Fest

  • Când? 13-14 iunie
  • Unde? Impact Hub Universitate, Strada Tudor Arghezi nr. 8-10

Un alt eveniment dedicat designerilor români este Dichisar Summer Fest care va avea loc pe 13 și 14 iunie la Impact Hub Universitate. Festivalul reunește creatori locali de modă, accesorii, bijuterii, obiecte de design și produse handmade. Biletul de intrare costă 10 lei, copiii au acces gratuit, iar participanții își pot aduce și animalele de companie.

Târgul Antreprenorilor Locali

  • Când? 11-14 iunie
  • Unde?  DN1 Value Centre

Dacă vrei să descoperi produse realizate de antreprenori și artizani români, poți vizita Târgul Antreprenorilor Locali, organizat în perioada 11-14 iunie la DN1 Value Centre. Evenimentul reunește creatori locali care vor expune accesorii, decorațiuni, cadouri și alte produse realizate handmade sau în serii limitate.

Accesul este gratuit, iar vizitatorii vor avea ocazia să cunoască poveștile din spatele micilor afaceri și să susțină producătorii locali. 

Chilipir Fair

  • Când? Duminică, 14 iunie
  • Unde? Strada Madrid, nr. 4

CHILIPIR FAIR revine duminică, pe strada Madrid 4, începând cu ora 11:00, ca parte din circuitul de evenimente BDF GO! al Bucharest Design Festival 2026. Evenimentul reunește vânzători și vizitatori interesați de modă vintage, articole second-hand și design independent, într-un format de târg dedicat consumului responsabil și reutilizării.

În cadrul ediției vor fi disponibile piese vintage și outfituri de vară, alături de muzică asigurată de Ruxandra Mihaela și cafea de specialitate de la Burli Coffee Shop. Evenimentul este deschis publicului larg, iar cei interesați pot participa și în calitate de vânzători.

Love Yard Sale

  • Când? Sâmbătă, 13 iunie
  • Unde? U Café, Bulevardul Iancu de Hunedoara nr. 8

Love Yard Sale revine pe 13 iunie, la U Café de pe Bulevardul Iancu de Hunedoara nr. 8, între orele 11:00 și 16:00, cu o nouă ediție dedicată modei second-hand și reciclării garderobei. 

Bucharest Bonsai Show

  • Când? 12-14 iunie
  • Unde?  Grădina Botanică „D. Brândză”

Bucharest Bonsai Show revine în perioada 12-14 iunie 2026, la Grădina Botanică „D. Brândză” din București, cu cea de-a șasea ediție a expoziției dedicate artei bonsai. Evenimentul reunește pasionați și vizitatori interesați de această disciplină, într-un spațiu dedicat expunerii și înțelegerii tehnicilor de cultivare și modelare a bonsailor.

Programul include o expoziție cu exemplare atent selecționate, fiecare cu o construcție estetică distinctă, dar și demonstrații live susținute de membrii comunității. Evenimentul este deschis publicului larg și se desfășoară pe parcursul a trei zile, între orele 10:00 și 19:00, în sălile P4 și P8 ale clădirii administrative din Grădina Botanică.

Run for Heroes - Fueled by OSCAR

  • Când? Duminică, 14 iunie
  • Unde? Șoseaua Kiseleff

Dacă îți place să alergi și vrei să susții o cauză caritabilă, poți participa la Run for Heroes - Fueled by OSCAR, eveniment care va avea loc pe 14 iunie, pe Șoseaua Kiseleff din București. Programul include cinci curse dedicate atât adulților, cât și copiilor, inclusiv o cursă de 3 kilometri, o cursă pentru familii și una destinată animalelor de companie.

Petrecere cu tematică hawaiiană

  • Când? Vineri, 12 iunie
  • Unde? Restaurant Paparazzi, Strada Viorele nr. 26, București

Dacă vrei să mergi la o petrecere în stil hawaiian, poți merge la evenimentul Singles București care va avea loc pe 12 iunie, la Restaurant Paparazzi. Participanții fiind încurajați să poarte ținute în culori vii, inspirate de atmosfera tropicală. Programul include muzică asigurată de un DJ, precum și activități dedicate interacțiunii între participanți.

Evenimentul va începe la ora 22:00, iar accesul se face pe baza unui bilet în valoare de 30 de lei. 

Meciuri live la Piața George Enescu

  • Când? Piața George Enescu
  • Unde? 13-14 iunie

Piața George Enescu din centrul Bucureștiului, în fața Ateneului Român, va fi transformată în „Piața World Cup”, un spațiu public dedicat transmisiunilor meciurilor de la Cupa Mondială 2026. Un ecran de mari dimensiuni, de aproximativ 64 de metri pătrați, a fost deja instalat, iar zona va fi amenajată cu locuri pentru spectatori, baruri și spații de vizionare în picioare, oferind condiții pentru urmărirea meciurilor în aer liber. Accesul este gratuit.

În aceeași zonă, la Ateneul Român, se desfășoară și Athenaeum Summer Festival 2026, un eveniment muzical cu concerte în aer liber și în Sala Mare, programat între 13 și 28 iunie.

Proiecții live ale meciurilor de fotbal

  • Când? 14-18 iunie
  • Unde? Militari Shopping

Terasa Militari Shopping găzduiește, în perioada 14–18 iunie 2026, o serie de proiecții live ale meciurilor de fotbal din sezonul estival. Accesul este gratuit, iar organizatorii propun o experiență de vizionare pe un ecran de mari dimensiuni, într-o zonă dedicată socializării.

Evenimentul se adresează fanilor de fotbal care își doresc să urmărească meciurile într-un format colectiv, cu atmosferă de terasă. 

În paralel, între 12 și 14 iunie, are loc și „Auto Hub”, un eveniment dedicat industriei auto, cu expoziții de supercaruri și momente muzicale. Programul se desfășoară zilnic între 10:00 și 20:00 (vineri și sâmbătă), respectiv 10:00–18:00 duminică, iar accesul este gratuit.

Cinema on the road

  • Când?  11-14 iunie
  • Unde? Cinema Europa, Calea Moșilor 127

Dacă vrei să mergi la cinema să vezi un film clasic zilele acestea, poți merge la Cinema Europa.

Program filme:

Joi, 11 iunie

  • 17:30 – Before Sunrise (1995, 12+)
  • 20:00 – Lost in Translation (2003, 12+)

Vineri, 12 iunie

  • 17:30 – Pierrot le Fou (1965, 12+)
  • 20:00 – Thelma & Louise (1991, 16+)

Sâmbătă, 13 iunie

  • 14:00 – Little Miss Sunshine (2006, 12+)
  • 16:00 – Into the Wild (2007, 12+)

Duminică, 14 iunie

  • 14:30 – The Bucket List (2007, 12+)
  • 17:00 – Green Book (2018, 12+)
  • 20:00 – Midnight in Paris (2011, 12+)

Personalizate pentru tine