Au fost luate în calcul doar filme lansate în 2025 și încasările înregistrate de acestea în 2025.
Liderul detașat al anului este ”Avatar: Fire and Ash”, cu încasări de 21,1 milioane lei, distribuit de Forum Film. Succesul celui de-al treilea film din franciza Avatar este notabil mai ales dacă se ține cont de faptul că acesta a avut încasările menționate în doar două săptămâni și jumătate, fiind lansat pe data de 15 decembrie 2025. Majoritatea celorlalte filme din clasament au rulat cel puțin o lună în cinematografe.
Filmele românești au avut din nou succes, dar elanul din anii trecuți se temperează
Următoarele două trepte ale podiumului sunt ocupate titluri distribuite de Vertical Entertainment: ”The Yellow Tie”, cu 13,59 milioane lei, și ”A Minecraft Movie”, care a generat 13,31 milioane lei.
| Filmul | Încasări (mil. lei) | Distribuitor |
|---|---|---|
| Avatar: Fire and Ash | 21.173.000 | Forum Film |
| The Yellow Tie | 13.594.000 | Vertical Entertainment |
| A Minecraft Movie | 13.312.000 | Vertical Entertainment |
| Vecina | 11.124.000 | Bravo Films |
| Lilo & Stitch | 10.889.000 | Forum Film |
| Zootopia 2 | 10.539.000 | Forum Film |
| Căsătoria | 9.429.000 | Vertical Entertainment |
| F1: The Movie | 9.168.000 | Vertical Entertainment |
| The Conjuring: Last Rites | 8.342.000 | Vertical Entertainment |
| Cursa | 8.242.000 | Vertical Entertainment |
Sursa date: Distribuitorii filmelor, Cinemagia
”The Yellow Tie” (”Cravata Galbenă”) este astfel filmul românesc cu cele mai mari încasări în 2025. Pelicula a primit recenzii pozitive de la utilizatori care au remarcat în special calitatea superioară a producției, mai ales în comparație cu alte producții românești. Filmul se remarcă și prin faptul că a reușit să atragă actori de la Hollywood în rolurile principale, precum John Malkovich, Sean Bean și Ben Schnetzer. ”The Yellow Tie” este o dramă biografică regizată și co-scrisă de către Serge Ioan Celebidachi despre tatăl său, dirijorul și compozitorul Sergiu Celibidache.
”Vecina”, ”Căsătoria” și ”Cursa” și sunt celelalte 3 filme românești care au prins topul, fiecare cu încasări cuprinse între 8 și 11 milioane lei. Oarecum surprinzător, ”Buzz House: The Movie 2” nu a prins top 10, deși ediția precedentă a filmului a reprezentat un succes financiar pentru influencerul Selly (Andrei Șelaru), cel care a produs pelicula și a avut rolul principal. Astfel primul film Buzz House (2024) a avut încasări de 13,2 mil. lei, în vreme ce al doilea film, cel lansat în 2025, a generat vânzări de 7,9 mil. lei.
Segmentul de animație rămâne un pilon solid al pieței de film din România, în top 10 intrând ”A Minecraft Movie”, ”Lilo & Stitch” și ”Zootopia 2”. Cele trei filme de familie au generat împreună încasări în valoare de 34,7 milioane lei.
Cum a aratat box office-ul global în 2025
Filmul chinezesc ”Ne Zha 2” a avut cele mai mari încasări la nivel global în 2025, depășind pragul de 2 miliarde de dolari și devenind totodată filmul de animație cu cele mai mari încasări din toate timpurile.
Filmul lansat inițial în Asia a fost ulterior distribuit și la nivel global, însă nu a ajuns în cinematografele românești.
”Zootopia 2” și ”Avatar: Fire and Ash” sunt celelalte două producții care completează topul, cu încasări de 1,7 și respectiv 1,4 miliarde de dolari.
De remarcat faptul că aproape toate filmele din top 10 global au fost sequeluri, adică producții care continuă povestea din alte filme anterioare sau producții care se bazează pe un univers deja existent în lumea cinematografiei. Excepția a fost ”F1: The Movie”, care a avut un succes notabil atât în România, cât și la nivel global.