Guvernul Mureșan, în pericol să nu treacă de Parlament. Ce spune Mircea Abrudean

Sursî foto: LCV / Shutterstock.com

Guvernul Mureșan, în pericol să nu treacă de Parlament. Ce spune Mircea Abrudean

Cuprins Articol:
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a afirmat că, din declaraţii, pare că Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureşan nu va trece de Parlament, menţionând că PNL va decide miercuri ce va face în continuare.

„Vom vedea la plenul reunit, din declaraţii pare că nu"

"Vom vedea la plenul reunit, din declaraţii pare că nu", a răspuns Abrudean, întrebat dacă există vreo şansă ca Guvernul propus de Mureşan să treacă de Parlament, având în vedere că PSD nu-l va vota.

"După plenul de miercuri vedem ce se întâmplă în continuare. (...) Vom decide de miercuri încolo", a precizat liberalul, potrivit Agerpres.

Mai mulţi parlamentari neafiliaţi au venit luni la biroul preşedintelui Senatului.

Comisiile parlamentare de specialitate încep luni audierile miniştrilor propuşi de premierul desemnat Siegfried Mureşan. Acestea vor continua marţi, urmând ca votul de învestire în plen să aibă loc miercuri, când se va reuni plenul Parlamentului.

PNL, USR şi UDMR au validat listele de miniştri propuşi pentru a face parte din Guvernul Mureşan

Vinerea trecută, conducerile PNL, USR şi UDMR au aprobat programul de guvernare şi au validat listele de miniştri propuşi pentru a face parte din Guvernul Mureşan.

Prim-ministrul desemnat Siegfried Mureşan a depus sâmbătă dimineaţa la Parlament programul de guvernare şi lista de miniştri.

Siegfried Mureşan este a treia propunere de premier pe care a făcut-o preşedintele Nicuşor Dan

Siegfried Mureşan este a treia propunere de premier pe care a făcut-o preşedintele Nicuşor Dan, după demiterea Guvernului Bolojan prin moţiune de cenzură pe 5 mai. Şeful statului l-a desemnat pe 4 iunie pe europarlamentarul Eugen Tomac să formeze Guvernul, dar acesta şi-a depus mandatul pentru că nu a reuşit să strângă o majoritate parlamentară.

A doua opţiune a lui Nicuşor Dan a fost Adrian Veştea care s-a prezentat în Parlament pe 22 iunie pentru învestire, dar nu a obţinut voturile necesare. 

Personalizate pentru tine