Iohannis, absent de la evenimente publice după ce și-a încheiat mandatul
Klaus Iohannis a fost cel de-al șaselea președinte al României, respectiv cel de-al cincilea ales democratic. Fostul primar al Sibiului a ocupat această funcție între 2014 și februarie 2025, când a decis să-și predea mandatul pentru a preîntâmpina un vot de suspendare pe care partidele de opoziție îl pregăteau.
Din acel moment, Iohannis a intrat într-un con de umbră aparent autoimpus, singurele sale apariții în presă având legătură cu problemele sale legale. La fel ca și în timpul mandatelor sale la Cotroceni, Iohannis nu a stat de vorbă cu presa după ce i-a predat „frâiele” țării interimarului Ilie Bolojan și, de fapt, nu a mai acordat un interviu de ani de zile.
Astfel, el s-a mulțumit să comunice doar pe canale oficiale și, în ultima perioadă, a lipsit de la mai multe evenimente la care fusese invitat. De exemplu, el nu a participat nici la funeraliile fostului președinte Ion Iliescu și nu a fost văzut nici la ceremonia de investire a actualului președinte, Nicușor Dan.
La parada de 1 decembrie din acest an, nu doar Iohannis a fost absent, ci și Emil Constantinescu, președinte în perioada 1996 - 2000. Acesta din urmă, însă, nu a lipsit de la alte evenimente importante din ultima perioadă, iar absența sa de la para din zona Arcului de Triumf din acest an poate fi pusă și pe seama vârstei, Constantinescu având 86 de ani.
Anul trecut, când a participat pentru ultima dată la evenimentele de marcare a Zilei Naționale din postura de președinte, Iohannis a vrut să le ceară scuze românilor pentru „greșelile” făcute:
„Știu că am făcut greșeli, unele alegeri în care am investit speranță și încredere nu au trecut testul timpului, iar pe unii dintre dumneavoastră v-am dezamăgit. Vă cer iertare, dar vă asigur că la baza deciziilor mele au stat cele mai bune decizii pentru asigurarea securității și prosperității României,” a transmis acesta în 2024.
Călin Georgescu, George Simion și Diana Șoșoacă, toți la Alba Iulia
Parada de 1 decembrie din Capitală s-a încheiat și, pe lângă absența foștilor președinți Iohannis și Constantinescu, s-a observat că și alte figuri marcante din politica noastră nu au participat la defilare. Unele, în speță președintele AUR, George Simion, președinta SOS, Diana Șoșoacă, respectiv fostul candidat la prezidențiale și actual inculpat Călin Georgescu au participat la parada de la Alba Iulia.
Acolo, peste o mie de susținători l-au așteptat pe Georgescu. Aceștia s-au îmbrâncit cu jandarmii şi au rupt cordonul de siguranţă, forţând intrarea în Catedrala Reîntregirii, unde fostul candidat independent a fost întâmpinat de câteva femei şi copii. În schimb, liderul AUR s-a îndreptat mai întâi, în marș, către Cetatea Alba Iulia, alături de proprii săi susținători.
Întrebat dacă se va întâlni cu Călin Georgescu, Simion a spus că „acolo ne vom întâlni toți patrioții”. Liderul AUR a precizat că nu va participa la ceremoniile oficiale. În cursul după-amiezii este așteptată și Diana Șoșoacă, care i-a avertizat pe cei de la Putere că „ar putea ieși urât” dacă vor participa la evenimentele din oraș.
Cine a participat la parada de 1 decembrie din Capitală:
- Ilie Bolojan (premierul României);
- Sorin Grindeanu (lider PSD);
- Vicepremierii Oana Gheorghiu şi Marian Neacşu;
- Alexandru Rogobete (Ministrul Sănătății);
- Oana Ţoiu (Ministrul Afacerilor Externe);
- Ciprian Şerban (Ministru al Transporturilor și Infrastructurii);
- Radu Miruţă (Ministrul Economiei);
- Viceprim-ministrul Cătălin Predoiu (Ministrul Afacerilor Interne);
- Fostul preşedinte Traian Băsescu;
- Mircea Abrudean, preşedintele Senatului;
- Judecători ai Curţii Constituţionale și reprezentanţi ai Corpului Diplomatic.