Românii și-au câștigat dreptul să-și aleagă președintele după tragicele evenimente din decembrie 1989. Strâmbă, nedreaptă, calamitată sau uneori dinamitată, democrația participativă rămâne cel mai bun sistem de guvernare pe care omul l-a propus. Cu toate acestea, el nu poate rezista tocmai în lipsa elementului civic, a participării celor mulți, a votanților. De aceea, Wall-Street.ro a analizat cum a evoluat prezența la urne în ultimii 35 de ani de democrație pentru a încerca să înțeleagă ce-i apropie sau, deopotrivă, ce-i ține departe pe români de cabina de vot.
Istoria poziției de șef al statului român
În 2024, anul în care s-au sincronizat toate alegerile, dar și un referendum (pentru cei din Capitală), se marchează 50 de ani de la inființarea, în România, a funcției de președinte. Încă de la 1859, funcția instituțională de șef al statului a fost ocupată, pe rând, de personalități ce au purtat titluri diverse, de la Alexandru Ioan Cuza, care a fost Domnitorul Principatelor Române Unite și apoi Domnitor al României, și până la Mihai I, ultimul Rege al României.
Ulterior, după dispariția monarhiei ca element cu forță de decizie la vârful statului, bocancul sovietic ne-a adus Marea Adunare Națională. La vârful legislativului, adică a parlamentului de astăzi, s-au aflat o serie de președinți, dar ei nu erau recunoscuți prin lege cu titulatura de „Președinte al României”. Primul dintre ei a fost Constantin I. Parhon, înscăunat de URSS după sinistrele alegeri din 1947, acesta fiind urmat de alte figuri mai mult sau mai puțin tenebroase, ultimul de dinaintea lui Nicolae Ceaușescu fiind Chivu Stoica (1965-1967).
Pe 9 decembrie 1967, Ceaușescu ajungea la rândul său Președinte al Consiliului de Stat, acesta din urmă fiind un organ colegial care strângea atribuțiile tipice ale unui șef de stat și care a fost constituit în momentul în care Ioan Gheorghe Maurer a predat ștafeta lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, în 1961. Ceaușescu fusese, anterior, din 22 martie 1965, prim-secretar al Comitetului Central al PCR.
Pe 28 martie 1974 putem spune că a început, de facto, dictatura ceaușistă. Din dorința de a-și trece în față un titlu cu o sonoritate anume, Ceaușescu a introdus pe ordinea de zi a lucrărilor Plenarei Comitetului Central mai multe modificări ale Constituției, printre care se număra și instituirea funcției Președinte al Republicii Socialiste România. Cum era de așteptat, modificările la legea organică s-au votat în unanimitate, iar Ceaușescu a fost instalat pe noua poziție la votul Marii Adunări Naționale.
Practic, el ocupa concomitent și funcția de Președinte, dar și cea de Secretar General al PCR, deținând puterea deplină în stat. În cele două funcții, el a fost reconfirmat periodic, în MAN și în Congresul partidului. Instaurarea completă a dictaturii lui Ceaușescu a fost posibilă, cel puțin parțial, și de dispariția lui Maurer, decedat pe 19 martie 1974, el ocupând funcția de președinte al prezidiului MAN și fiind văzut ca un opozant al lui Ceaușescu, deși Maurer însuși l-a propus pe acesta în funcția de Președinte al Consiliului de Stat.
Cum se derulau alegerile și ce prezență era la vot în comunism
Înainte de 1989, România era condusă de un partid unic, deci pluralismul politic nu exista. Chiar și așa, alegeri se organizau o dată la patru ani, cât dura mandatul legislativului. Ca și în zilele noastre, cei propuși să facă parte din MAN făceau campanie electorală, vizitau fabrici și țineau cuvântări. Aceștia erau votați direct de cetățeni, iar absenteismul nu era un subiect de discuție în acei ani.
Spre exemplu, în 1975, prezența la urne a fost de 99,96% (adică 14.894.185 de electori), toți votând Frontul Unităţii Socialiste. Acesta era numele de pe buletinele de vot de la legislative al PCR. Cinci ani mai târziu, în 1980, populația României cu drept de vot crescuse la 15.631.351 de persoane, iar prezența la vot a fost de 99,9%.
Din rațiuni necunoscute, partidul a „lăsat” ca în țară să se strecoare 44 de voturi anulate. Ultimele alegeri legislative din România comunistă s-au organizat în 1985, când peste 15,7 milioane de români au votat fără excepție pentru Frontul Democraţiei şi Unităţii Socialiste. Evident, pe atunci nu exista vot din diaspora.
FDUS-ul era, practic, un nou nume dat Frontului Unității Socialiste, aripă a PCR cu care partidul își rula membrii prin alegerile legislative. „Cetăţenii Republicii Socialiste România au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Marea Adunare Naţionala şi în consiliile populare. Dreptul de a depune candidaturi aparţine Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste, cel mai larg organism politic permanent, revoluţionar, democratic, cu caracter reprezentativ, care constituie cadrul organizatoric de unire, sub conducerea Partidului Comunist Român”, se arăta în Constituția din 1965. Observați prezența, printre altele, a cuvântului democratic.
Primele alegeri (oarecum) democratice din România și păstrarea Frontului
- Prezența la urne la alegerile prezidențiale din 20 mai 1990: 86,19% (14.826.616 de voturi)
În România, ne place să vorbim despre continuitate și predictibilitate. Ei bine, după Revoluția din decembrie din 1989, la vârful statului s-a instalat o garnitură de mai tineri sau mai bătrâni comuniști, reprezentanți ai eșaloanelor 2-3 din PCR. Toată această grupare s-a coagulat tot într-un front, respectiv Frontul Salvării Naționale. Și, pentru a ne convinge fără urmă de tăgadă că nu mai avem nevoie de fronturi, țin să menționez o altă figură cenușie a istoriei autohtone care s-a cocoțat pe un front.
În 1938, regele Carol al II-lea a condus la rându-i țara, printr-un regim de mână forte, reprezentat de Frontul Renașterii Naționale, primul partid de masă din Regatul României. De aceea, poate, după decembrie '89, oamenii scandau într-un glas „Alegeri fără Front!”, dar prea puțini au înțeles și prea puțini au auzit. Și sistemului prea puțin i-a păsat.
Astfel ajungem la infama Duminică a Orbului, consemnată în calendar ca 20 mai 1990. Atunci au fost organizate, într-un singur tur, primele alegeri prezidențiale libere, iar prezența la urne rămâne de neegalat până astăzi. Alegătorii, în număr de 17,2 milioane, au avut de ales dintre Ion Iliescu (FSN), Ion Rațiu (PNȚCD) și Radu Câmpeanu (PNL).
Cu 12,2 milioane de voturi, Ion Iliescu și-a asigurat primul mandat de președinte al republicii. El a obținut 85,07% din sufrageriile valabil exprimate, un procent de care nu s-a mai apropiat niciun candidat la funcția de președinte. De altfel, niciodată de atunci nu a mai fost ales președintele încă din primul tur al prezidențialelor. Prezența la urne, cum spuneam, a fost și ea incredibilă după standardele de astăzi: au votat 14,82 milioane de oameni adică o prezență de 86,19%.
O Constituție nouă și un nou rând de alegeri, în 1992
- Prezența la urne la primul tur al alegerilor prezidențiale din 27 septembrie 1992: 76,29% (12.496.430 de voturi)
- Prezența la urne la primul tur al alegerilor prezidențiale din 11 octombrie 1992: 73,23% (12.150.728 de voturi)
La doar doi ani de la primele alegeri libere - din nou, folosesc această sintagmă într-o manieră deosebit de plastică - românii au fost din nou chemați la urme. În decembrie 1991, în urma unui referendum, România a dobândit o Constituție nouă, alegerile din 1990 fiind organizate într-un soi de vid de legislație. Astfel, încă o dată, milioane de oameni au trebuit să-i vadă, luni de zile, figura lui Ion Iliescu pe afișe electorale și în emisiuni televizate.
De această dată, numărul candidaților la funcția de președinte a fost mai mare, fiind reprezentate FSN, CDR, PUNR, Partidul Republican, dar și Mișcarea Ecologistă. Convenția Democrată, compusă în 1991 ca o alianță a partidelor politice care se opuneau Frontului, l-a propus pe Emil Constantinescu. Conform legii, un candidat trebuie să obțină peste 50% din voturi pentru a fi ales într-un singur tur, iar Ion Iliescu nu a reușit să repete performanța din 1990.
Acesta a strâns 47,34% din voturi, adică aproape 5,63 milioane de alegători l-au ales pe cel care, cândva, era un apropiat al lui Ceaușescu. Cu 31,24% din voturile valabil exprimate, Emil Constantinescu a ajuns în finala electorală organizată pe 11 octombrie 1992 (primul tur fusese organizat pe 24 septembrie). Diferența între primii doi candidați a fost de aproape două milioane de voturi în favoarea lui Iliescu, în condițiile în care prezența la urne a fost de 76,29% în primul tur.
În turul al doilea, Iliescu s-a impus fără drept de apel cu 61,43% din voturi în condițiile unei prezențe de 73,23 de procente din totalul alegătorilor. Candidatul FSN-ului a strâns 7,39 milioane de voturi față de doar 4,64 milioane de voturi pentru Emil Constantinescu (38,57%). La acea vreme, pe liste erau înregistrați aproape 16,6 milioane de români, dintre care peste 12 milioane s-au prezentat la ambele tururi.
Schimbarea macazului, în ochiul furtunii din 1996
- Prezența la urne la primul tur al alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie 1996: 76,01% (13.088.388 de voturi)
- Prezența la urne la primul tur al alegerilor prezidențiale din 17 noiembrie 1996: 75,90% (13.078.883 de voturi)
La mijlocul aniilor '90, guvernarea de dreapta condusă de PDSR (FSN-ul s-a rupt, aripa conservatoare condusă de Iliescu devenind PDSR, în timp ce Petre Roman a creat PD-ul, considerat a fi format din membrii „reformatori” ai FSN-ului) aproape că a băgat țara în faliment. În 1993, inflația trecuse de 250%, situația fiind oarecum mai stabilă la nivelul anului 1996 când ea se învârtea în jurul a 39%.
Totuși, în urma Mineriadelor, țara nu prea mai găsea creditori străini de la care să se împrumute, indiferent de dobândă, ajungând aproape de un impas economic similar doar cu ce se întâmplase la începutul aniilor '80, când s-a declarat tacit default-ul. Această situație economică cel puțin dificilă a fost și catalizatorul creșterii CDR-ului în preferințele alegătorilor, dar Emil Constantinescu nu a câștigat primul tur al alegerilor, din 3 noiembrie 1996.
Atunci au fost pe buletinele de vot 16 candidați, iar prezența a fost de 76,01%. Iliescu a obținut 32,25% din sufragii, iar Constantinescu a fost al doilea cu 28,22% din voturi. Iliescu a strâns 4,08 milioane de voturi, iar contracandidatul său 3,57 milioane de voturi - la ani lumină de cifrele cu care se intră în turul doi al prezidențialelor astăzi.
În turul al doilea, pe 17 noiembrie 1996, Iliescu avea să fie dat jos de la Cotroceni, el pierzând la peste 1 milion de voturi cursa electorală în favoarea lui Constantinescu. Acesta din urmă a strâns puțin peste 7 milioane de voturi (54,41%), în timp ce Iliescu nu a adunat decât 5,9 milioane de voturi la o prezență de 75,9%, mai mare ca în 1992 în turul 2. În 1996, populația cu drept de vot era de 17,23 milioane de cetățeni, Constantinescu fiind ales cu un număr mai mic de voturi decât Iliescu în 1992 (la diferență de aproape 400.000 de voturi).
Românii, speriați de „guvernarea cu mitraliera”, se întorc la Iliescu
- Prezența la urne la primul tur al alegerilor prezidențiale din 26 noiembrie 2000: 65,31% (11.559.458 de voturi)
- Prezența la urne la primul tur al alegerilor prezidențiale din 10 decembrie 2000: 57,50% (10.177.343 de voturi)
Vadim, alături de Gheorghe Funar, cu Miron Cozma între ei, Sursă foto: Facebook.com / Corneliu Vadim Tudor
În urmă cu 24 de ani,fiind intrați deja pe drumul integrării euro-atlantice, românii s-au temut că toate aceste eforturi ar putea să fie făcute istorie de Corneliu Vadim Tudor, candidatul Partidului România Mare (PRM). Cu porniri ce amintesc, până la un punct, de Călin Georgescu cel de astăzi, Vadim Tudor a reușit să atragă peste trei milioane din voturi sau 28,35% dintre toate voturile exprimate. În schimb, candidatul PDSR Ion Iliescu a fost votat de puțin peste 4 milioane de persoane (36,35%) și a ajuns, alături de Vadim, în turul 2.
La primul tur electoral, în 26 noiembrie, au participat 12 candidați care cereau votul celor apoape 17,7 milioane de români cu drept de vot. Prezența în primul tur a fost mai mică decât în cazul scrutinelor din 1996 și 1992, respectiv de 65,31%. Aceste alegeri rămân în mentalul colectiv din cauza deciziei târzii a lui Emil Constantinescu să nu concureze pentru un al doilea mandat la Cotroceni, declarând din postura de președinte în funcție că „sistemul” l-ar fi învins.
În 10 decembrie 2000, Ion Iliescu a obținut aproape 6,7 milioane de voturi din partea Românilor pentru a-și asigura cel de-al doilea mandat integral de președinte al țării, Iliescu fiind singurul președinte român cu 2 mandate integrale și un mandat parțial, cel din 1990-1992. Președintele PDSR a fost votat de 66,83% dintre cei prezenți la urne, prezența va fot fiind mai mică decât cu patru ani înainte: doar 57,5%. Vadim, care a acuzat o mare fraudă electorală, a fost votat de 33,17% dintre alegători sau 3,32 milioane de veoturi.
Alianța „DA” și criza economică
- Prezența la urne la primul tur al alegerilor prezidențiale din 28 noiembrie 2004: 58,5% (10.794.653 de voturi)
- Prezența la urne la primul tur al alegerilor prezidențiale din 14 decembrie 2004: 55,2% (10.112.262 de voturi)
În 2004, după patru ani de conducere PSD-istă sub semnul lui Iliescu și Năstase, aceasta fiind o guvernare acuzată de multe acte de corupție, românii au ieșit iarăși la vot căutând o altă variantă pentru viitor. În urmă cu două decenii, țara noastră își făcea loc în NATO și se pregătea și de aderarea la Uniunea Europeană, urmând ca în 2005 să aibă loc și denominarea (dispariția a patru zerouri din coada) monedei naționale.
Astfel, PSD-ului i s-a opus Alianța Dreptate și Adevăr din care făcea parte PD și PNL. Fostul ministru al transporturilor și primar al Capitalei Traian Băsescu, cândva căpitanul celui mai mare petrolier din flota navală autohtonă, a fost cel propus ca președinte, în luptă cu Adrian Năstase, profesor în drept. Ca un fapt divers, Emil Constantinescu era la rândul său cadru didactic, dar în cadrul Facultății de Geologie a Universității din București.
Pentru prima dată, prezența la urne nu a trecut de 60% în niciunul dintre cele două tururi, organizate pe 28 noiembrie și 12 decembrie 2004. 12 candidați au participat, inclusiv niște figuri cu ștate vechi în politica autohtonă ca Petre Roman, dar și fostul fotbalist Aurel Rădulescu sau latifundiarul George Becali. Evident, la fiecare scrutin apar aceste figuri, nici chiar popularitatea lui Becali nefiind îndeajuns să-l treacă de 2%.
La vârf, Băsescu a pierdut în primul tur în fața lui Năstase (40,97% pentru premierul în funcție, respectiv 33,92% pentru Băsescu). Diferența dintre cei doi candidați a fost de vreo 700.000 de voturi, Năstase strângând 4,27 milioane de voturi față de 3,54 milioane de voturi pentru Băsescu. Corneliu Vadim Tudor a terminat al treilea și nu a ajuns în turul al doilea.
Pentru acest al doilea tur, pe liste erau 18,3 milioane de alegători iar 10.112.262 persoane au votat (55,2%) pe 12 decembrie 2004. Dintre aceștia, 5,12 milioane au pus ștampila pe Băsescu (51,23%), iar 48,77% l-au votat pe Adrian Năstase, adică 4,88 milioane de alegători. Ca și puncte cheie ale primului mandat, reținem decizia lui Băsescu de a condamna deschis regimul comunist din România și toate ororile sale, în 2006, respectiv prima sa suspendare, în 2007.
Parlamentul l-a suspendat pe Băsescu în aprilie 2007, în ciuda faptului că CCR se exprimase împotriva suspendării. Astfel, soarta lui Băsescu a ajuns înapoi în mâna poporului, care i-a oferit, pe 19 mai, un vot de încredere și l-a readus în funcția de șef al statului. Înainte de a ajunge din nou în fața electoratului, Băsescu a mai trecut prin momente turbulente, premierul alături de care a candidat în Alianța „DA”, Călin Popescu Tăriceanu, guvernând minoritar după remanierea din 2007.
Mai apoi, în toamna lui 2008, după parlamentare (mandatul Parlamentului durează patru ani, respectiv cinci ani pentru președinte), Băsescu l-a numit premier pe Emil Boc, el fiind însărcinat să facă un guvern de alianță între PDL și PSD, o alianță cunoscută și ca „Parteneriatul pentru România”. Acest guvern a avut o viață relativ scurtă deoarece, după demiterea ministrului PSD Dan Nica, toți ceilalți miniștri social-democrați au părăsit guvernul, ceea ce a dus la demiterea cabinetului Boc I.
Geoană, trezit la realitate în 2009
- Prezența la urne la primul tur al alegerilor prezidențiale din 22 noiembrie 2009: 54,37% (9.946.748 de voturi)
- Prezența la urne la primul tur al alegerilor prezidențiale din 6 decembrie 2009: 58,02%% (10.483.815 de voturi)
Sursă foto: Gabriel Petrescu / Shutterstock.com
Privind în urmă, acestea au fost primele alegeri prezidențiale din România care au avut loc separat de alegerile legislative, primele alegeri prezidențiale care s-au desfășurat odată cu un referendum și primele alegeri prezidențiale după ce România a devenit membră a Uniunii Europene. A fost vorba de referendumul pentru trecerea la un parlament unicameral cu cel mult 300 de parlamentari. În ciuda deciziei românilor, exprimată prin vot, modificările nu s-au pus niciodată în practică pânnă la data scrierii acestui material.
Revenind la prezidențiale, primul tur a avut loc pe 22 noiembrie, sub presiunea situației economice complicate din România. FMI condiționa o nouă tranșă a împrumutului pentru România, dorindu-și mai multă stabilitate în țară, iar presa străină observa calitatea slabă a candidaților. De pildă, Tagesspiegel din Germania nota că „La alegerile prezidențiale din România candidează 12 candidați, unul mai lipsit de credibilitate decât celălalt”.
Traian Băsescu a câștigat în primul tur cu 3,15 milioane de voturi adică 32,44%. Mircea Geoană, reprezentantul alianței electorale PSD+PC, a intrat în turul al doilea cu 3,02 milioane de voturi (31,15%). Prezența la urne a fost de 54,37% în primul tur, dar a atins 58,02% în turul al doilea. Ca fapt divers, în primul tur, au votat mai puțin de 200.000 de români din diaspora. Prin comparație, la primul tur al prezidențialelor anulate din 2024 au votat peste 820.000 de români din afara granițelor țării.
În turul al doilea, pe 6 decembrie, Traian Băsescu a fost declarat învingător după numărarea voturilor din străinătate, deși Geoană se afla pe prima poziție pe baza voturilor valabil exprimate în interiorul României. De aceea, șeful PSD de la acel moment a trecut prin situația penibilă de a se antepronunța asupra calității sale de învingător al alegerilor, numai pentru ca, pe 7 decembrie, Băsescu să fie declarat învingător. PSD și PC au contestat rezultatul scrutinului, dar Curtea Constituțională nu a descoperit nereguli după ce s-a decis renumărarea voturilor anulate.
Până la urmă, diferența în favoarea lui Băsescu a fost de cam 71.000 de voturi. Concret, vorbim de 5.277.068 de voturi pentru Băsescu (50,34%), respectiv 5.206.747 voturi pentru Geoană în turul al doilea.
România lucrului bine tăcut
- Prezența la urne la primul tur al alegerilor prezidențiale din 2 noiembrie 2014: 53,17% (9.723.232 de voturi)
- Prezența la urne la primul tur al alegerilor prezidențiale din 16 noiembrie 2014: 64,10%% (11.719.344 de voturi)
În 2014, adică acum un deceniu, era Băsescu se încheia, unii fiind bucuroși că cel care „se jucase” cu anumite dosare politice, dar și cu oamenii din serviciile secrete, primind porecla de „președinte jucător”, pleacă de la Cotroceni. Totuși, în urma sa a rămas un post de președinte cu mai puține prerogative, lucru ce rămâne de actualitate și astăzi.
Din cel de-al doilea mandat al lui Băsescu reamintim, în fugă, decizia, din plină criză economică, de a reduce pensiile cu 15% și salariile din aparatul bugetar cu 25%, în 2010, respectiv cea de-a doua suspendare, venită în 2012. Băsescu a trecut cu bine și de cea de-a doua suspendare, dar, oricât l-a repus în funcție pe Emil Boc sau pe alții (ca Mihai Răzvan Ungureanu), până la urmă a fost obligat să accepte că la Palatul Victoria premierul va fi din partea PSD, în speță Victor Ponta.
Șeful PSD, care primise, la începutul carierei sale în politică, porecla inexplicabilă de „micul Titulescu”, avea să încerce la rândul său să ajungă președinte, în 2014. El a marșat pe o paltformă cu iz naționalist, apăsând pedala patriotismului deșănțat și a „valorilor tradiționale” în mari cuvântări organizate pe Arena Națională. Cumva, îți aducea aminte de alte vremuri, în timp ce contracandidatul său din turul al doilea părea că ne va trage către vest. Realitatea, însă, a fost înșelătoare.
La 2 noiembrie 2014 a fost organizat primul tur, cu o prezență la urne de 53,17%. Alegerile au fost marcate de cozi lungi de așteptare la secțiile din străinătate, de până la zece ore. În pofida statului la rând, zeci de mii de cetățeni români nu au reușit să voteze, toate secțiile fiind închise la ora 21:00. Tocmai aceste cozi i-au făcut pe români să dea un vot de blam PSD-ului, mult mai mult decât un vot în favoarea candidatului propus de PNL.
14 candidați au strâns numărul de semnături necesar pentru a fi tipăriți pe buletinele de vot, iar fostul edil al Sibiului și candidat PNL, Klaus Iohannis, a fost al doilea în primul tur cu 2,88 milioane de voturi (30,37%), față de 3,83 milioane de voturi pentru Victor Ponta (40,44%). Această diferență mare de aproape 1 milion de voturi a fost răsturnată de Iohannis în turul 2. Atunci, cel care propunea paltforma „România lucrului bine făcut” a câștigat alegerile cu 6,28 milioane de voturi (54,43%) față de 5,26 milioane de voturi pentru Ponta (45,56%).
Iohannis și campania non-combat din 2019
- Prezența la urne la primul tur al alegerilor prezidențiale din 10 noiembrie 2019: 51,19% (9.359.673 de voturi)
- Prezența la urne la primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2019: 54,86% (10.031.762 de voturi)
Dezbaterile electorale reprezintă un element important al democrației participative, ele ajutându-i pe alegători să-și facă o idee asupra ideilor, planurilor și gândurilor unui candidat. De asemenea, dezbaterile pot înscăuna un viitor președinte, cum a fost în cazul dezbaterii Geoană - Băsescu, atunci când președintele PSD a fost surprins de o întrebare aruncată de Băsescu referitoare la o vizită pe care Geoană o făcuse, chiar în seara anterioară, acasă la controversatul afacerist Sorin Ovidiu Vântu. Geoană, prins pe picior greșit, nu a reușit să prindă „cadrul porții” cu răspunsul său șovăielnic.
În ciuda istoriei destul de acceptabile a dezbaterilor electorale din România, în 2019, Klaus Iohannis a ales să nu stea la masă cu candidata PSD Viorica Dăncilă, un pas cel puțin în lateral pentru democrația noastră, în contextul imaginii de monolit rar vorbitor pe care avea să și-o cimenteze Iohannis. Până la turul doi, însă, la alegerile prezidențiale din 2019 s-au înscris 14 candidați, iar prezența la urne a fost de 51,19% în primul tur. În 2019, numărul alegătorilor înscriși pe liste a fost de 18.217.156.
În primul tur, Iohannis a câștigat cu 37,82% din voturile exprimate față de doar 22,26% pentru Viorica Dăncilă. Pe cifre, asta a însemnat o diferență de aproape 1,5 milioane de voturi. Trebuie spus, totuși, că Dăncilă a intrat în turul doi cu puțin peste 2 milioane de voturi, ceea ce i-ar fi asigurat accederea în turul doi și în 2024, în primul tur anulat al alegerilor prezidențiale. Anul acesta, Ciolacu și Lasconi ambii au strâns circa 1,7 milioane de voturi, iar Călin Georgescu a fost votat de 2,12 milioane de voturi.
Primul tur a avut loc pe 10 noiembrie 2019, iar turul al doilea a avut loc pe 24 noiembrie. Atunci, Iohannis a câștigat al doilea mandat cu 6.509.135 de voturi (66,09%) din voturi, față de un scor minim istoric pentru candidata PSD Viorica Dăncilă - 3.339.922 de voturi (33,91%). Prezența la vot în turul II a fost de 54,86%, cu aproape 10 procente sub prezența din 2014.
În urma deciziei CCR de a anula primul tur al prezidențialelor din 2024 și reorganizarea scrutinului, Klaus Iohannis își va continua „sejurul” la Cotroceni până când va depune jurământul noul președinte. Acesta, însă, va fi ales la o dată incertă, deoarece mai întâi trebuie să primească votul de investitură al parlamentului un nou guvern. Mai apoi, acest nou guvern propune un calendar de desfășurare al celor două tururi al alegerilor prezidențiale.
