Oana Gheorghiu, despre Metrorex: Prețul biletului va trebui discutat, dar nu înainte de „curățenie” în companie

Sursǎ foto: Oana Gheorghiu - credit foto: Banu Stefan

Oana Gheorghiu, despre Metrorex: Prețul biletului va trebui discutat, dar nu înainte de „curățenie” în companie

Cuprins Articol:
Viceprim-ministrul Oana Gheorghiu spune că o eventuală discuție despre creșterea prețului biletului de metrou nu poate avea loc înainte ca Metrorex să reducă dezechilibrele interne și să demonstreze că banii existenți sunt administrați responsabil. Gheorghiu susține că problema companiei nu este că primește subvenții de la stat, ci lipsa deciziilor de reformă.

Oana Gheorghiu: Nu poți cere oamenilor să plătească mai mult înainte să faci curățenie

Într-o postare pe rețelele sociale, viceprim-ministrul Oana Gheorghiu afirmă că Metrorex, companie care transportă zilnic peste 600.000 de oameni, nu poate fi tratată ca o afacere care trebuie să producă profit, însă nici nu poate funcționa la infinit fără un management performant.

„Metroul nu va fi niciodată o afacere care produce profit. În toate marile orașe ale lumii, transportul public este subvenționat și este perfect normal să fie așa”, a transmis Oana Gheorghiu.

Ea spune însă că o eventuală discuție despre scumpirea cartelei trebuie purtată doar după ce compania își rezolvă problemele interne.

„Da, probabil că la un moment dat și prețul biletului va trebui discutat onest. Dar nu poți cere oamenilor să plătească mai mult înainte să faci curățenie în interiorul sistemului”, a afirmat viceprim-ministrul.

Metrorex are un deficit de 1,17 miliarde de lei și costuri mari de mentenanță

Oana Gheorghiu susține că problema Metrorex nu este faptul că primește bani de la stat, ci modul în care compania a fost administrată în ultimii ani.

Potrivit acesteia, deficitul cumulat în perioada 2018-2025 a ajuns la aproximativ 1,17 miliarde lei, costul real al unei călătorii este mult mai mare decât prețul plătit de călători, iar compania achită aproximativ 40 de milioane de euro pe an pentru mentenanță.

Viceprim-ministrul critică și beneficiile extra-salariale din Contractul Colectiv de Muncă, despre care spune că încarcă suplimentar nota de plată.

Sistemul Metrorex este „rigid, închis și tot mai greu de reformat”

Gheorghiu afirmă că, în loc să pregătească Metrorex pentru viitor, managementul a tolerat „un sistem rigid, închis și tot mai greu de reformat”.

Ea susține că prevederile din Contractul Colectiv de Muncă au făcut dificilă aducerea de oameni noi din exterior, în condițiile în care angajările se fac doar cu acordul sindicatului, iar promovările sunt realizate aproape exclusiv din interior.

„Când vreme de ani întregi aduci aproape exclusiv oameni formați în interiorul aceluiași sistem, fără competiție reală și fără expertiză nouă, compania începe inevitabil să se blocheze în propriile reflexe”, a scris Gheorghiu.

Aceasta precizează însă că nu critică angajații Metrorex, despre care spune că includ „foarte mulți profesioniști care țin efectiv sistemul în viață”, ci modul în care compania a fost condusă.

Propunere pentru un management de redresare

Oana Gheorghiu spune că a propus pentru Metrorex un management de redresare, cu o echipă specializată în restructurare și transformare organizațională, care să poată să renegocieze contracte, să reorganizeze compania și să ia și decizii dificile.

„Metrorex nu aparține unui partid, ci oamenilor care așteaptă în fiecare dimineață pe peron și care au dreptul la un sistem administrat responsabil”, a mai afirmat Oana Gheorghiu.

În opinia sa, situația Metrorex reflectă o problemă mai largă a companiilor de stat: „în multe companii de stat, problema nu este lipsa banilor. Problema este lipsa deciziilor”.

Personalizate pentru tine