„PSD îşi doreşte să fie parte a soluţiei”
"PSD, ca principalul partid din Parlamentul României, a solicitat preşedintelui mandatul de prim-ministru. Nominalizarea sunt eu, iar această nominalizare a fost făcută în urmă cu câteva săptămâni. PSD îşi doreşte să fie parte a soluţiei.
PSD îşi doreşte să avem rapid un guvern, un guvern care să facă rectificare, să facă bugetul anul acesta", a spus Grindeanu, după discuţiile de la Palatul Cotroceni, potrivit Agerpres.
PSD doreşte "schimbarea direcţiei" de administrare a ţării
El a adăugat că PSD doreşte "schimbarea direcţiei" de administrare a ţării.
"Austeritatea pe care a impus-o" premierul Ilie Bolojan nu reprezintă o soluţie, a afirmat Sorin Grindeanu. "Această austeritate a dus la scădere economică, la cea mai mare inflaţie din Europa, la scăderea consumului 12 luni consecutiv, la 70.000 de şomeri în plus, la scăderea investiţiilor directe în România. Ceea ce am spus noi în primăvară, din păcate, a fost corect. Şi anume că modul de a administra ţara e unul greşit şi trebuie să schimbăm această direcţie. Asta am transmis preşedintelui", a precizat liderul PSD.
Potrivit acestuia, PSD nu are "linii roşii", dar susţine soluţii din care social-democraţii fac parte.
"Nu am făcut congrese prin care să îi eliminăm pe ceilalţi, să spunem că nu vom mai face niciodată majorităţi. Nu am trasat lucrurile în acest mod. Ne dorim rapid să avem această soluţie, o soluţie care să ne scoată din acest blocaj politic şi să schimbe direcţia ţării", a afirmat Grindeanu.
Noile consultări au loc în contextul în care săptămâna trecută liberalul Siegfried Mureşan, al treilea premier desemnat în ultimele cinci luni, nu a trecut de votul de învestitură al Parlamentului.