[FOTO] Piața Dorobanți “renaște” înainte de Paște: autoritățile fac promisiuni, dar vânzările debutează timid

Sursa foto: Primaria Sectorului 1

Gallery Vezi Galeria (12)

[FOTO] Piața Dorobanți “renaște” înainte de Paște: autoritățile fac promisiuni, dar vânzările debutează timid

Cuprins Articol:
Redeschisă cu doar câteva zile înainte de Paște, Piața Dorobanți se dorește să devină un punct de întâlnire între producătorii locali și consumatorii din Capitală. Cu tarabe pline și degustări pentru vizitatori, debutul proiectului este însă mai degrabă unul de test, comercianții așteptând să vadă dacă interesul de la lansare se va vedea și în vânzări.

Piața Dorobanți se redeschide cu puțin înaintea Paștelui. Locuitorii Sectorului 1, dar și vizitatorii zonei de Capitale vor putea face cumpărături direct de la producători locali de fructe și legume, ca urmare a unui parteneriat între Primăria de sector și Asociația Forța Fermierilor care-și propune să le ofere consumatorilor acces fără intermediari la produsele românești.  

Sursa foto: Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor 

La deschidere au participat Primarul Sectorului 1, George Tuță și reprezentanți ai Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Pe lângă tarabele cu verdețuri de sezon, în piață se mai găsesc și alte produse, precum brânzeturi și lactate, produse pescărești, mezeluri și preparate din carne, produse de panificație, miere și produse apicole și o vinărie din zona Dobrogei.

Proiect-pilot pentru susținerea producătorilor locali

Atmosferă festivă, miros de parfum, degustări și speranțe la un viitor mai bun pentru comercianții care și-au început astăzi activitatea în noua Piață Dorobanți. Cu doar câteva zile înaintea Paștelui, producătorii locali s-au pregătit să-și întâmpine clienții cu broșuri, informații și mostre de toate felurile: miere de tei și de salcâm, covrigi, brânză maturată de oaie cu chimen, cârnați afumați, icre de pește și castraveți produși în Galați, presărați cu multă sare.  

Sursa foto: Primaria Sectorului 1

Comercianții își doresc să creadă în promisiunile primarului Tuță, care în urma parteneriatului cu Asociația Forța Fermierilor, le-a spus acestora că le va oferi mai mult acces la clienții din sector și că vor plăti o chirie medie la nivel de București, nu una corelată cu prețurile celui mai bogat sector bucureștean. Proiectul-pilot desfășurat în Piața Dorobanți urmează să se extindă și la alte piețe din sector.

Sursa foto: Piata Dorobanti Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor

De la seră la tarabă

Fermierii și producătorii care și-au început activitatea în noua piață provin din județele Giurgiu, Sibiu, Galați, Constanța, Alba, Olt și altele.

Un fermier din Comana, o localitate aflată la doar câțiva kilometri de Capitală, spune că, în cele câteva ore de la deschidere, a văzut intrând pe ușa pieței doar 10-15% tineri, iar restul, persoane vârstnice despre care nu știe câtă putere de cumpărare au. Speră totuși că primarul și asociația din care face parte își vor ține promisiunea și vor reuși să le ofere acces neintermediat la piața de consum bucureșteană, deși au mai existat încercări similare în trecut care nu au fost de succes. Fără o formă de cooperare cu alți producători care să le permită să livreze în volum constant pe piețele mari de desfacere, spune că nu ar putea să asigure de unii singuri cantitatea de marfă necesară.

Sursa foto: Asociatia Forta Fermierilor

Înțelegând nevoia oamenilor de a ști exact de unde provin legumele pe care le consumă, același producător spune că intenționează să pună pe eticheta de preț un cod QR care să direcționeze clientul către filmări live, de 360 de grade, din interiorul serei de legume din localitatea Comana. Speră ca în acest fel să pună bazele unei relații de încredere cu un tip de clientelă pe care mulți o consideră pretențioasă, circumspectă și cu acces la bani și tehnologie.

Tarabe pline, dar cumpărători încă puțini

La magazinul de brânzeturi și lactate, vânzătorul își întreabă colega “Mai puteți, doamnă?”, iar aceasta îi răspunde “Mai pot, mai pot, să dea Dumnezeu să fie bine”. Reprezentanții statului pregătiți fiecare cu câte un discurs, dar și mulțimea de oameni care au venit mai mult din curiozitate, pentru a degusta produsele, decât pentru cumpărături, creează o atmosferă de speranță amestecată cu incertitudine în rândul celor care vor munci în Piața Dorobanți de acum încolo. 

Sursa foto: 

Reprezentanta unei companii de apicultură arată premiile obținute de colegii ei la diferite concursuri de produse organice și ecologice și spune că este multă efervescență la lansare, dar speră ca măcar în ultima săptămână înainte de Paști, când se va mai tempera entuziasmul, să apară și cumpărătorii.

Piața Dorobanți nu mai funcționa de peste șase ani

Primăria Sectorului 1 a scris pe site-ul oficial că lucrările de modernizare au acoperit refacerea instalațiilor electrice, repararea acoperișului afectat de infiltrații și reabilitarea sistemelor de ventilație și climatizare. Spaţiul nu mai avusese funcţiunea de piaţă agroalimentară de peste şase ani. 

Sursa foto: Primaria Sectorului 1

Chiar și cu aceste îmbunătățiri minimale, rămân pardoseala tip terrazzo și tavanul casetat cu plăci de polistiren, care parcă aduc aminte de amenajările anilor ‘90-2000. La ambele intrări ale pieței, în exterior, sunt mese și scaune unde oamenii vor putea să socializeze. Rămâne de văzut câți dintre locuitori vor anima acest spațiu peste câteva săptămâni, după lansare și sărbători.

Surse foto: Primaria Sector 1, ANSVSA, Piata Dorobanti by AAF / Facebook

Personalizate pentru tine