București: PMB suplimentează Proiectul FIV3 cu încă 100 de locuri pentru cuplurile infertile

Sursă foto: Shutterstock.com

București: PMB suplimentează Proiectul FIV3 cu încă 100 de locuri pentru cuplurile infertile

Cuprins Articol:
Primăria Municipiului București a extins proiectul FIV3 – „O șansă pentru cuplurile infertile”, oferind încă 100 de locuri pentru cupluri și femei singure care au nevoie de sprijin financiar pentru procedurile de fertilizare in vitro. Au fost publicate, de asemenea, și criteriile de eligibilitate, valoarea sprijinului financiar, istoricul programului și numărul total de beneficiari.

Consiliul General al Municipiului București a decis să suplimenteze proiectul „FIV3 – O șansă pentru cuplurile infertile”, oferind încă 100 de locuri pentru cupluri căsătorite sau necăsătorite și femei singure diagnosticate cu infertilitate.

Proiectul, administrat de Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), oferă un sprijin financiar de maximum 15.000 de lei per beneficiar, pentru acoperirea costurilor tratamentului medicamentos și a procedurilor de fertilizare in vitro (FIV). Suplimentarea cu aceste 100 de locuri a fost posibilă printr-un amendament propus de grupul consilierilor PSD și aprobat în cadrul rectificării bugetare a Municipiului București, în valoare totală de 1,5 milioane de lei.

Cine poate beneficia de sprijin

În acest proiect se pot înscrie cupluri căsătorite sau necăsătorite și femei singure care au fost diagnosticate cu o afecțiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală. Diagnosticul trebuie certificat de un medic specialist în obstetrică-ginecologie cu competență în tratamentul infertilității și reproducere umană asistată, din cadrul unităților medicale afiliate ASSMB.

Beneficiarii proiectului sunt cuplul infertil, căsătorit/necăsătorit, sau femeia singură infertilă, diagnosticat/diagnosticată cu o afecțiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală de către un medic cu specialitatea obstetrică-ginecologie și competență în tratamentul infertilității cuplului și reproducere umană asistată medical, calitate dobândită din momentul în care este declarat/declarată eligibil/eligibilă de către comisia de evaluare, prin emiterea Deciziei de aprobare a sprijinului financiar prin proiect, potrivit site-ului oficial al ASSMB.

Despre Proiectul FIV - O Șansă Pentru Cuplurile Infertile

Proiectul FIV pentru sprijinirea cuplurilor infertile a fost lansat în 2018, în cadrul administrației Gabriela Firea, și a evoluat în mai multe etape: FIV1 și FIV2. Până în prezent, peste 2.150 de cupluri au beneficiat de finanțare, iar ca rezultat direct al acestor proiecte, s-au înregistrat 659 de nașteri, aducând pe lume 818 copii.

Prin Hotărârea CGMB nr. 180/04.06.2025, proiectul „FIV3” reia sprijinul financiar după o pauză de trei ani și va sprijini în total până la 2.000 de beneficiari în perioada 2025–2026: 1.000 de persoane în acest an și alte 1.000 în anul următor. Deoarece primele 1.000 de locuri pentru 2025 s-au ocupat rapid, suplimentarea cu încă 100 de locuri răspunde cererilor existente la ASSMB.

Prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 180/04.06.2025 a fost aprobat Proiectul „FIV3 – O șansă pentru cuplurile infertile”, prin care se acordă sprijin financiar pentru maximum 2000 cupluri și femei singure infertile din București care au indicație medicală pentru efectuarea procedurii de fertilizare in vitro, în cuantum de maximum 15.000,00 lei/beneficiar, pentru tratament medicamentos și efectuarea procedurilor de fertilizare in vitro.

Obiectivul proiectului îl reprezintă creșterea natalității în rândul populației, pe raza Municipiului București, prin acordarea unui sprijin financiar pentru 2000 de beneficiari, în perioada 2025 - 2026, cu indicație medicală pentru efectuarea procedurilor de fertilizare in vitro.

Proiectul „FIV3 – O șansă pentru cuplurile infertile” se va derula în perioada perioada Iunie 2025 – Decembrie 2026, potrivit site-ului oficial al ASSMB.

Cum se aplică în Proiectul FIV3

Solicitanții trebuie să aibă domiciliul stabil sau viza de reședință în Municipiul București de cel puțin șase luni, femeile trebuie să aibă între 20 și 45 de ani și să nu fi beneficiat anterior de un sprijin similar oferit din fonduri publice. Aceștia trebuie să adune documentele justificative pentru procedură și să le adauge la dosarul de aplicare, conform Regulamentului privind implementarea proiectului „FIV3 – O șansă pentru cuplurile infertile”.

Dosarele complete sunt evaluate de comisia de specialitate, care emite decizia de aprobare a sprijinului financiar.

Prin această inițiativă, PMB și ASSMB își propun să sprijine familiile care întâmpină dificultăți în conceperea unui copil, reducând impactul costurilor ridicate asociate procedurilor FIV și încurajând natalitatea în municipiu.

Personalizate pentru tine