În același timp, inteligența artificială pătrunde tot mai mult în domeniul arhitecturii, iar DRS-Architects folosește deja astfel de instrumente pentru a crea sinteze din regulamente, legislație și normative, pentru testarea unor variante de lucru și pentru dezvoltarea unor aplicații interne. Andrei Lefter explică unde îl ajută AI în meseria de arhitect, dar și de ce tehnologia nu poate să înlocuiască creativitatea proiectanților.
„Există proiecte noi care arată excepțional și proiecte noi în care putem discuta despre un stil îndoielnic”
În rezidențialul nou, spune Andrei Lefter, pentru proiectanți și dezvoltatori e important să înțeleagă foarte bine pentru cine construiesc, cine sunt utilizatorii finali ai blocului. Dă exemplul unui complex în curs de construire la Lacul Morii, Lake House 2, unde DRS-Architects a lucrat împreună cu dezvoltatorul pentru a defini mai clar profilul viitorilor cumpărători și felul în care clădirea se va raporta la această zonă aflată în plină transformare.
„Am început proiectul gândindu-ne că se adresează unui anumit tip de cumpărător, după care ne-am dat seama că zona este în creștere și că, de fapt, cumpărătorul acela este și el în creștere”, spune arhitectul.
Pentru Lefter, rolul arhitectului nu este să țină partea exclusiv dezvoltatorului sau utilizatorului final, ci să armonizeze cele două interese, fiindcă există un punct unde acestea se suprapun. Un proiect trebuie să fie atât viabil pentru cel care îl finanțează, cât și util și locuibil pentru cei care ajung să îl folosească. „Scopul nostru este să facem această consultanță și să lucrăm împreună pentru a decide cum sunt cel mai bine servite interesele comunității, dar și interesele celui care investește și cum să putem să armonizăm lucrurile astea”, spune Lefter.
De aici vine și diferența dintre proiectele rezidențiale care îmbătrânesc bine și cele la care încep să se vadă problemele imediat după momentul achiziției. Arhitectul spune că nu toate dezvoltările noi sunt la fel: „Există proiecte noi care arată excepțional și proiecte noi în care putem discuta despre un stil îndoielnic”, spune arhitectul.
În cazul blocurilor vechi, discuția este la fel de complicată. Bucureștiul este încă orașul marilor cartiere de blocuri construite înainte de 1989, iar în ultimii ani multe dintre ele au fost anvelopate prin subvenții de la stat. Eficiența energetică este necesară, spune Lefter, mai ales în prezent, când tema consumului de energie afectează economiile, clima, relațiile dintre țări. Dar anveloparea nu rezolvă aspectele care țin de spațiul public din jur și nu garantează o imagine urbană coerentă.
„Eficiența energetică a clădirilor este o chestie obligatorie, care trebuie făcută. Sursele de energie au fost utilizate, iarăși trebuie să avem atenție de unde ne tragem energia, pentru că vom avea nevoie de din ce în ce mai multă energie, și va trebui să consumăm mai eficient. Este absolut obligatoriu”, explică Lefter.
Problema este că anveloparea blocurilor socialiste nu este o soluție care să corecteze și imaginea arhitecturală, aspectul neprietenos pe care oamenii l-au criticat întotdeauna.
„Din câte știu, la anvelopări, asociațiile de proprietari decid cum vor să arate clădirile și în ce culori să le vopsească. Au de ales dintre niște variante, dar pot să-și angajeze arhitect și să spună: noi vrem să facem așa. Iar aici, atâta timp cât va exista cerere pentru un anumit tip de serviciu, cum ar fi design și proiectare de arhitectură într-un anumit fel, va exista acel serviciu. Eu sunt un mare susținător al piețelor libere”, spune Andrei Lefter.
„Clădirile sunt o oglindă” a societății noastre
De aici vine una dintre ideile cele mai puternice ale arhitectului: clădirile nu sunt doar rezultatul industriei construcțiilor și nici nu reflectă neapărat gustul cuiva. Ele compun orașul și spun ceva despre nivelul de atenție pe care o societate îl acordă spațiului comun.
„În legătură cu aspectul, sigur, se poate face orice, dar cred că, de multe ori, clădirile arată un stadiu și sunt o oglindă a nivelului cultural și de civilizație la care o societate a ajuns”, spune Andrei Lefter. „Și cred că, în momentul de față, cam aici suntem. Avem o zonă destul de pestriță cu aceste anvelopari, care nu sunt unitare”, spune el.
În opinia lui, piața se va schimba: „Atâta timp cât noi suntem ancorați în costuri, prețuri și nu vedem plus valoare și ce poate să aducă pentru calitatea vieții un alt fel de abordare, cred că acolo vom rămâne”, spune arhitectul. Acesta continuă: „Suntem într-un proces de evoluție, dar cred că multe dintre clădiri sunt o oglindă a stadiului de dezvoltare culturală și de civilizație a societății românești în momentul de față”.
Asociațiile de proprietari vin la arhitecți cu proiecte de consolidare, însă pentru designul fațadelor nu există cerere
Întrebat dacă asociațiile de proprietari ajung să caute arhitecți pentru a-și regândi fațadele sau pentru a schimba felul în care arată blocul, Lefter spune că astfel de solicitări nu a avut, deocamdată. Nu a devenit o practică largă ca o asociație să vină la un birou de arhitectură și să spună că vrea o fațadă mai bună pentru blocul socialist sau o imagine mai coerentă pentru clădire.
A existat însă un caz relevant, spune el: o asociație de proprietari care și-a dorit consolidarea unui bloc de pe Șoseaua Mihai Bravu, construit în perioada comunistă. Nu era vorba despre o intervenție estetică, ci despre una la nivel de securitate a structurii, adică exact tipul de lucrare grea, scumpă, care cere multă birocrație, dar de care multe clădiri vechi ar putea avea nevoie.
„A venit la noi o asociație de proprietari care și-a dorit foarte mult să-și consolideze blocul. Un bloc mare pe Mihai Bravu. Este un bloc construit în perioada comunistă. Au existat niște concepte despre cum se construia atunci. Se cheamă un sistem de structură cu parter slab, gândirea fiind să fie flexibil parterul, iar subsolul să se miște independent de ce se întâmplă sus. Și atunci structura avea niște probleme la orice expertizare”, povestește Lefter.
Asociația voia să crească gradul de rezistență al clădirii, însă proiectul s-a lovit de probleme administrative și de proprietate. „Ei s-au împotmolit la un moment dat în autorizații, din păcate, pentru că existau tot felul de problemuțe cu proprietarii acelui parter. Unde trebuia să se intervină, unele fiind niște instituții de stat, unde a fost foarte complicat. Nici nu știu ce s-a întâmplat și cred că vor ajunge, dacă nu sunt deja, în instanță, pentru a-și obține autorizația de construire”, spune arhitectul.
„De multă vreme, în București câștigă alegerile primarii «gospodari»”
Totuși, Andrei Lefter crede că orașul se schimbă, chiar dacă transformarea este lentă. Bucureștenii au început să fie mai atenți la spațiul public, la felul în care arată bulevardele, trotuarele, spațiile verzi și zonele din fața blocurilor. Iar această preocupare se vede inclusiv în felul în care sunt votați primarii.
„De multă vreme, în București câștigă primarii care intră în zona aceasta de «primar gospodar», care a amenajat un bulevard, care a reamenajat o zonă. Bine, după aceea există tot felul de discuții, de la borduri la ce s-a făcut cu copacii. Trăim în civilizația românească, unde astfel de întrebări tot timpul vor veni, unele pe bună dreptate, altele mai puțin. Dar rămâne în memorie exact primarul care a avut o preocupare pentru spațiul public. Și cred că oamenii încep să ceară spațiul public”, spune arhitectul.
Această cerere va depăși marile spații publice și se va concentra și pe zonele din jurul locuințelor: „Asta înseamnă inclusiv fațada blocului, inclusiv spațiile verzi din fața blocului. Cum arată orașul devine important”, adaugă el.
Doar că schimbările ajung mai greu într-un oraș mare și complicat ca Bucureștiul. Capitala are cartiere numeroase și foarte diferite, proprietăți fragmentate, șapte primari și o tradiție de a face intervenții pe bucăți. Lefter observă însă că în alte orașe din România există deja o preocupare mai vizibilă pentru spațiul public, iar această tendință va ajunge, treptat, și în Capitală.
„Este un oraș mare și complex, Bucureștiul. Și dacă ne uităm ce se întâmplă în alte orașe, unde există o inerție mai mică și unde lucrările au început să se dezvolte, ne uităm la orașe din Ardeal, ne uităm la orașe din Banat, ne uităm inclusiv la orașe precum Craiova și Pitești, care încep să aibă preocupări de genul ăsta. Cred că vor ajunge și în București”, spune arhitectul.
AI-ul nu este un panaceu. În filmul „Odiseea spațială” computerul ajunge să acționeze împotriva oamenilor
În arhitectură, inteligența artificială poate să fie utilă, spune Andrei Lefter despre cum folosește noile tehnologii în compania sa. AI-ul poate să sintetizeze regulamentele de construcții, să producă documentații și poate ușura munca repetitivă. Dar la procese precum construirea unor blocuri mai sigure și de mai bună calitate, Andrei Lefter spune că tehnologia nu trebuie tratată ca o soluție miraculoasă.
„Inteligența artificială nu este un panaceu. Cartierele la un nivel de calitate superioară se puteau face și fără inteligență artificială. Se pot face și cu inteligența artificială. Și se pot face în continuare prost, chiar dacă utilizăm inteligența artificială”, spune arhitectul.
El continuă să se refere la noile tehnologii: „Sunt atât de bune pe cât e ceea ce le ceri să facă. În spate trebuie să existe în continuare un scop. Ele nu sunt neapărat emoționale. Pot simula emoțiile, dar nu sunt. Vor face ceea ce le ceri să facă. Dacă există interes pentru proiecte de calitate, ele vor exista, cu sau fără această unealtă”, explică Lefter.
Arhitectul face o paralelă cu „2001: Odiseea spațială”, filmul lui Stanley Kubrick în care computerul HAL 9000 ajunge să acționeze împotriva astronauților. Exemplul nu este despre arhitectură, ci despre riscul de a da unei tehnologii un obiectiv formulat prost sau incomplet. Dacă sistemul urmează doar parametrii primiți, fără discernământ și fără înțelegerea consecințelor, se poate ajunge la soluții absurde.
„Era o discuție despre «Odiseea spațială» a lui Kubrick și o atenție foarte mare de a nu crea paradoxuri și a fi foarte atent ce-i ceri inteligenței artificiale. Ce i s-a cerut lui HAL a fost să ducă astronauții la monolit fără ca ei să știe de existența monolitului. Și singura soluție în care se putea face asta era să-i ducă morți. Nu cred că scopul inițial ăsta a fost, dar trebuie să fii foarte atent, pentru că această inteligență nu are emoții, ea are niște parametri și niște KPI de respectat”, spune Lefter.
Revenind la utilizarea AI în proiectare, ideea e simplă: AI-ul poate fi util, dar cu anumite limite. Dacă îi cerem să reducă timp, cantitatea de muncă plictisitoare sau să maximizeze limitările impuse de regulamente, exact asta va face. Dar dacă vrem blocuri mai sigure, cartiere mai funcționale și clădiri care îmbătrânesc frumos, aceste obiective trebuie formulate de oameni și rezolvate cu creativitatea și discernământul profesioniștilor din domeniu.
