Aglomerație în București: mii de oameni sunt prezenți la Catedrala Națională. Nicușor Dan și Maia Sandu vor participa la ceremonie

Sursă foto: Shuttestock.com

Aglomerație în București: mii de oameni sunt prezenți la Catedrala Națională. Nicușor Dan și Maia Sandu vor participa la ceremonie

Pictura Catedralei Naţionale va fi sfinţită de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, însoţiţi un sobor de 65 de ierarhi, 70 de preoţi şi 12 diaconi. La slujba de sfinţire a picturii Catedralei Naţionale vor participa preşedintele Nicuşor Dan, preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, premierul Ilie Bolojan, alături de demnitari şi oficialităţi, precum şi invitaţi din străinătate.

"Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va întreprinde duminică, 26 octombrie, o vizită în România. Şefa statului va participa la Slujba de Sfinţire a picturii Catedralei Naţionale din Bucureşti, la invitaţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române", se arată pe site-ul Preşedinţiei Republicii Moldova, preluat de Agerpres.ro. 

Potrivit aceleiaşi surse, în cadrul vizitei la Bucureşti, preşedinta Maia Sandu va avea o întrevedere cu preşedintele României, Nicuşor Dan. 

Evenimentul, la care sunt aşteptaţi peste o sută de mii de oameni, marchează Centenarul Patriarhiei Române. În 2025 se împlinesc 140 de ani de când Bisericii Ortodoxe Române i-a fost recunoscut statutul de Biserică Autocefală şi 100 de ani de când a fost ridicată la rangul de Patriarhie.

În timpul Sfintei Liturghii şi al slujbei de sfinţire a picturii Catedralei Naţionale în interiorul edificiului vor avea acces numai invitaţii oficiali, în număr de 2.500, iar pe esplanada din faţa Catedralei vor asista la slujbă numai grupurile organizate de pelerini din eparhiile din ţară, în număr de peste 8.000 de persoane, care vor putea urmări slujba pe ecranele special montate în proximitatea treptelor de acces.

Ceilalţi credincioşi prezenţi, atât din Bucureşti, cât şi din alte localităţi, vor putea urmări slujba din spaţiul situat vizavi, în exteriorul ansamblului (gardului) Catedralei Naţionale, pe alte ecrane montate pentru vizionarea slujbei.

După încheierea slujbei de sfinţire a picturii Catedralei Naţionale (la ora 12:30), accesul credincioşilor pentru închinarea în Altar se va face în mod organizat, începând mai întâi cu invitaţii oficiali din interiorul Catedralei şi continuând cu grupurile organizate din eparhii care au asistat la slujbă în spaţiul piaţetei (esplanadei) Catedralei.

Personalizate pentru tine