Concret, a fost depusă la Senat o propunere legislativă care prevede ca părinții să beneficieze de o zi liberă în prima zi de școală, astfel încât să își poată însoți copiii la începutul noului an școlar. În documentul depus, parlamentarul arată cât de importantă este prezența părinților în prima zi de școală a copiilor, pentru a-i ajuta să se adapteze și să înceapă cu brio anul școlar. Mai mult senatorul PSD atrage atenția că mulți părinți se află în imposibilitatea de a se învoi sau de a-și lua liber de la angajatori, în prima zi de școală, motiv pentru care o zi liberă ar rezolva această problemă.
„Festivitatea de deschidere a fiecărui an şcolar reprezintă un moment încărcat de emoţii, atât pentru copii, cât şi pentru părinţi. De cele mai multe ori, emoţiile cele mai puternice le încearcă părinţii, deoarece ei îşi pun cele mai multe întrebări: `Se va acomoda oare copilul meu la grădiniţă/şcoală?`, `Va plânge?`, `Va vrea să stea fără mine?` sunt doar câteva din gândurile ce-i frământă pe părinţi.
Prima zi de şcoală este un eveniment important pentru toată familia. Cu toate că aduce multe sentimente, trebuie să ne amintim că fiecare copil este diferit şi poate simţi această zi în felul său. Este crucial ca părinţii să fie prezenţi pentru copilul lor şi să îi ofere sprijinul de care are nevoie, ajutându-l astfel să se adapteze mai uşor noului mediu, fie că vorbim de grădiniţă sau de şcoală. Din păcate, începutul anului şcolar coincide cu o zi lucrătoare, iar ca părinţii să poată fi prezenţi la festivitate e nevoie ca aceştia să îşi ia o zi liberă din concediul de odihnă sau să se învoiască de la locul de muncă. Nu puţine au fost cazurile când angajatorul a refuzat învoirea sau chiar a sancţionat o eventuală întârziere a angajatului.
Drept urmare, prin prezenta propunere legislativă, vă propun ca prima zi a anului şcolar pentru învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial, să fie acordată, la cerere, ca zi liberă”, se arată în expunerea de motive.
Pentru ca această inițiativă să fie adoptată și românii să primească această zi liberă, este nevoie ca propunerea legislativă să fie votată atât de Camera Deputaților, cât și de cea a Senatului, promulgată apoi de Președinte și publicată ulterior în Monitorul Oficial.
Codul muncii prevede existența a17 zile libere legale pentru angajații care lucrează de luni până vineri, iar în 2025, 13 dintre acestea au picat sau urmează să pice și în timpul săptămânii. Următoarele zile libere din 2025 vor fi:
- 30 noiembrie — Sfântul Andrei
- 1 decembrie — Ziua Națională a României
- 25 decembrie, 26 decembrie — Crăciunul
Calendar zile libere 2026: Când vom fi liberi în 2026
- 01 Ianuarie - Anul nou
- 02 Ianuarie - A doua zi de anul nou
- 06 Ianuarie - Boboteaza
- 07 Ianuarie - Sfantul Ioan Botezatorul
- 24 Ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Romane
- 10 Aprilie - Vinerea mare
- 12 Aprilie - Pastele
- 13 Aprilie - Lunea de Paste (prima zi dupa Paste)
- 01 Mai - Ziua Muncii
- 31 Mai - Rusalii
- 01 Iunie - Lunea de Rusalii (prima zi dupa Rusalii)
- 15 August - Adormirea Maicii Domnului
- 30 Noiembrie - Sfantul Andrei
- 01 Decembrie - Ziua Nationala a Romaniei
- 25 Decembrie - Craciunul
- 26 Decembrie - A doua zi de Craciun