Documentarul publicat de Recorder care arată situații grave din interiorul sălilor de judecată din România a scos sute de oameni în stradă. În București, în fața sediului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) se află mai multe persoane care își arată nemulțumirea față de modul în care acționează justiția și gradul de imixtiune politică în contextul soluțiilor în anulare sau achitare a celor mai recente dosare mari de corupție. Oamenii își strigă în cor nemulțumirile, iar în anumite momente se aud și huiduieli.
„Lia nu uita te așteaptă Rahova”, „Justiție, nu coruptie” , „Voineag și Lia sa ajungeți la Rahova”, „Hoții”, „Fără prescripție pentru corupție”, „Bravo Recoder” sunt doar câteva dintre lozincile strigate în cor de protestatari.
VIDEO LIVE cu protestul din fața CSM.
Proteste și la Cluj-Napoca pentru independența justiției
Sute de oameni au ieșit în stradă și la Cluj-Napoca, unde protestează împotriva corupției din sistemul de justiție, după cum transmite Agerpres.
"Este un protest în urma materialului de la Recorder, în care vedem cu toţii cum arată justiţia din ţara asta. Nu este deloc normal ce se întâmplă şi ăsta este modul nostru de a ne exprima că ceea ce se întâmplă nu este normal într-o democraţie şi într-o ţară de drept. Şi vrem să se schimbe ceva, vrem ca oamenii competenţi să ajungă în funcţiile de conducere, nu mai vrem să fie presiunea aceasta politică pe parchete, pe judecători, pe procurori", a declarat unul dintre participanţi şi organizatori, Siritaru Vlad Cristian.
Protestatarii au purtat câteva pancarte cu mesaje precum "Deşteaptă-te, române" şi au scandat, printre altele, "Predoiu, demisia/ Să vină altcineva", "Jos labele de pe justiţie", Vrem dreptate/ nu păcate", "Savonea, demisia", "Justiţie, nu prescripţie", "Nicuşor, ocupă-te de marea corupţie".
Manifestanţii susţin că şi în zilele următoare vor organiza asemenea acţiuni de protest, prin care vor să-şi exprime dorinţa lor pentru o justiţie independentă.
România, descrisă ca un „rai al infractorilor”, în documentarul Recorder
Reamintim că publicația Recorder a publicat pe YouTube un documentar care arată situația în care se află justiția din România.
Pe parcursul documentarului, jurnaliștii încearcă să prezinte modul în care acționează justiția și nivelul de imixtiune politică în contextul soluțiilor în anulare sau achitare a celor mai recente dosare mari de corupție. Aceste soluții, venite adesea la recurs, în urma unor pedepse destul de mari cu închisoarea date în primă instanță, au adus semne de întrebare cu privire la actul de justiție și la imparțialitatea sa.
Pentru realizarea documentarului au fost intervievați procurorul militar Liviu Lascu, Crin Bologa, fostul procuror-șef al DNA între perioadele Laura Codruța Kovesi si Marius Voineag, dar și o procuroare din DNA și o judecătoare de la Curtea de Apel, care au vorbit sub anonimat.
Discuția despre poziția judecătorilor, dar și a procurorilor, vine pe fondul unei decizii a CCR asupra pensiilor de serviciu a acestora, un detaliu ce trebuie schimbat dacă România nu vrea să piardă peste 200 de miliarde de euro din fonduri PNRR. Practic, Bruxelles-ul cere României să efectueze reforma pensiilor de serviciu inclusiv la magistrați, dar această grupă profesională, prin vocea CSM-ului, s-a opus, spunând că ar duce la știrbirea independenței justiției, inclusiv prin mărirea vârstei de pensionare în rând cu restul bugetarilor.