Un nou parc va fi amenajat în București: locuri de joacă, terenuri sportive, foișoare inteligente și un turn de 14 metri

FOTO: Primăria Sectorului 6/ Facebook

Un nou parc va fi amenajat în București: locuri de joacă, terenuri sportive, foișoare inteligente și un turn de 14 metri

Cuprins Articol:
Primăria Sectorului 6 a început lucrările de amenajare a Parcului Grozăvești, un proiect prin care un teren utilizat în principal ca zonă de tranzit va fi transformat într-un spațiu verde destinat relaxării, activităților sportive și evenimentelor comunitare. Noul parc va avea o suprafață de aproape 31.000 mp și va include facilități pentru copii, adulți și animale de companie.

Proiectul reprezintă una dintre investițiile administrației locale pentru extinderea spațiilor verzi și a infrastructurii de agrement din această parte a Capitalei, au anunțat reprezentanții Primăriei Sectorului 6.

Ce facilități va avea noul Parc Grozăvești

Planul de amenajare prevede două locuri de joacă moderne, dedicate unor categorii diferite de vârstă, un teren multifuncțional pentru baschet și volei, zone de fitness în aer liber, mese de tenis de masă și spații pentru picnic. De asemenea, vor fi amenajate o piațetă pentru evenimente culturale și comunitare, foișoare inteligente, instrumente muzicale interactive, hamace, bănci și zone de relaxare.

Parcul va include și un spațiu destinat câinilor, rastele pentru biciclete, cișmele, o rețea de alei realizate din materiale naturale și pavaj, accesibile tuturor, precum și iluminat funcțional și ambiental pentru întreaga zonă, inclusiv pentru terenurile sportive și foișoare. Proiectul mai cuprinde un sistem de irigații și o zonă dedicată unui vagon de metrou.

Unul dintre elementele centrale ale amenajării va fi un turn de belvedere cu înălțimea de 14 metri, de unde vizitatorii vor putea vedea atât întregul parc, cât și malurile Dâmboviței. Totodată, va fi reamenajată aleea nordică dintre stația de metrou și Campusul Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, unde sunt prevăzute zone de relaxare și gradene.

Proiectul prevede păstrarea arborilor existenți și plantări noi

Potrivit administrației locale, arborii maturi existenți vor fi păstrați și integrați în noua amenajare. În plus, proiectul include plantarea de plante perene, arbuști, ierburi ornamentale, gazon și pajiști înflorite, cu obiectivul de a crește biodiversitatea și de a extinde suprafața verde disponibilă locuitorilor din zonă.

Primarul interimar al Sectorului 6, Paul Moldovan, afirmă că proiectul este gândit pentru toate categoriile de utilizatori.

„Noul parc va reda comunității un spațiu generos, în care natura și amenajările moderne vor coexista firesc. Am gândit fiecare zonă astfel încât copiii să se joace, tinerii să facă sport, familiile să se întâlnească, iar comunitatea să aibă, în sfârșit, un spațiu care îi aparține”, a declarat Moldovan.

Primăria Sectorului 6 amintește că, în urmă cu câteva săptămâni, a fost deschis un nou loc de joacă pe Splaiul Independenței nr. 202E, iar amenajarea Parcului Grozăvești reprezintă continuarea investițiilor realizate în această zonă a Bucureștiului.

Personalizate pentru tine