Societatea de Transport București (STB) a transmis în timp real informații cu privire la impactul condițiilor meteo asupra rețelei de transport public.
Liniile afectate
- Linia 66 – blocată în zona Șos. Colentina/Str. Doamna Ghica, sens Vasile Pârvan.
Cauza: copac căzut. - Liniile 7, 23, 25, 27, 32 și 54 funcționează din nou normal pe arterele Str. 11 Iunie și Bd. Regina Maria, începând cu ora 16:50.
- Blocare vehicule STB în zona Str. Progresului/Calea 13 Septembrie, precum și pe Bd. Timișoara și Bd. Tineretului. Cauza: acumulare de apă.

Bucureștiul s-a aflat duminică sub Cod ROȘU de averse torențiale, vijelii și grindină, iar autoritățile au emis mesaje RO-Alert.
Rafalele de vânt și precipitațiile abundente au provocat căderi de copaci, acumulări de apă și perturbări ale traficului rutier și ale transportului public în mai multe zone ale Capitalei.