Poliția din Capitală este în alertă după ce un cetățean turc a evadat de la Penitenciarul Rahova

Sursă foto: Poliția Română/Facebook

Poliția din Capitală este în alertă după ce un cetățean turc a evadat de la Penitenciarul Rahova

Cuprins Articol:
Un cetăţean de naţionalitate turcă, condamnat pentru omor, este căutat de poliţişti după ce, plecat în permisie, nu a mai revenit la Penitenciarul Rahova.

Cetățeanul nu s-a mai întors din permisiunea de ieșire din penitenciar 

"Luni, în jurul orei 10:05, s-a constatat că deţinutul Atash Abdulah, în vârstă de 45 ani, fără antecedente penale, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 22 ani şi 10 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, aflat în regim semideschis, încarcerat în penitenciarul Bucureşti-Rahova, nu s-a întors din permisiunea de ieşire din penitenciar acordată, la ora stabilită", informează Penitenciarul Rahova.

În vederea capturării deţinutului au fost sesizate Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului, Poliţia locală Otopeni, Poliţia locală Bucureşti, Ambasada Turciei, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a Municipiului Bucureşti, Direcţia de Imigrări şi judecătorul de supraveghere a privării de libertate.

"Menţionăm că neprezentarea din permisiunea ieşirii din penitenciar la ora stabilită este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani", arată sursa citată.

Cum arată cetățeanul turc evadat de la Penitenciarul Rahova

Deţinutul are înălţimea de 1,68 m, statură atletică, ochi căprui, sprâncene arcuite, faţă ovală, ten deschis, păr şaten închis, iar la momentul părăsirii unităţii purta blugi de culoare neagră, geacă albastră, bluză de trening gri şi era încălţat cu adidaşi de culoare albă.

Cei care pot oferi informaţii despre evadat sunt rugaţi să sune la numărul unic de urgenţă 112 sau la Penitenciarul Bucureşti-Rahova, la numărul de telefon 021.4200810. 

Personalizate pentru tine