Bucureștiul, în șantier pe mai multe fronturi. Ciucu: Îmi asum înjurăturile șoferilor, puteam pierde finanțarea europeană

FOTO: PMB

Bucureștiul, în șantier pe mai multe fronturi. Ciucu: Îmi asum înjurăturile șoferilor, puteam pierde finanțarea europeană

Cuprins Articol:
Bucureștiul are mai multe șantiere deschise simultan, în special pentru modernizarea liniilor de tramvai și pentru reabilitarea sistemului de termoficare. Primarul general Ciprian Ciucu spune că decizia a fost luată pentru ca lucrările întârziate să poată fi finalizate la timp, astfel încât Capitala să nu piardă finanțări europene nerambursabile.

Primăria Capitalei susține că proiectele vizează intervenții necesare la infrastructura de tramvai și la conductele de termoficare, unele contracte de finanțare pentru schimbarea conductelor fiind semnate în 2020 și 2022, în valoare totală de peste 2 miliarde de lei.

De ce au fost deschise simultan mai multe șantiere în București

Ciucu afirmă că administrația locală a avut de ales între deschiderea etapizată a șantierelor, cu un impact mai mic asupra traficului, dar cu riscul de a depăși termenele, și pornirea mai multor lucrări în același timp.

În acest moment vedem mai multe șantiere deschise în oraș, atât la liniile de tramvai, cât și la sistemul de termoficare. Sunt într-atât de întârziate, încât am avut de luat două decizii: să le începem etapizat ca să nu deranjăm traficul, dar să nu ne încadrăm în timp și să ne asumăm pierderea banilor nerambursabili, apoi să vedem dacă mai reușim să le facem; sau să-mi asum înjurăturile din partea șoferilor și să iau decizia corectă, de a le da drumul la toate odată.

Ciprian Ciucu, primarul general

Edilul spune că alternativa de a nu face lucrările nu exista, în condițiile în care liniile de tramvai sunt foarte uzate. 

„Doar așa avem șanse să le terminăm la timp! Nu aveam alternativa să nu le facem, pentru că șinele erau atât de proaste, de uzate, încât efectiv tramvaiele nu mai puteau circula”, a adăugat Ciucu.

Lucrările la tramvai: 50 km de șină, 63 de tramvaie și două depouri

Primele lucrări de modernizare a 50 km de șină de tramvai au început în februarie 2024, dar au avansat greu din cauza lipsei banilor și a blocajelor birocratice. Potrivit informațiilor transmise de municipalitate, în primăvara acestui an au fost finalizați primii 5,5 km.

Contractul de finanțare prin Programul Regional București-Ilfov a fost semnat în decembrie 2025. Valoarea totală este de 7,1 miliarde lei, din care 1,678 miliarde lei, adică 23%, reprezintă fonduri nerambursabile. Finanțarea include modernizarea a 50 km de șină de tramvai, achiziția a 63 de tramvaie și refacerea depourilor Titan și Colentina.

Termenul menționat de municipalitate este 2029. Dacă proiectele nu sunt gata la timp, Primăria Capitalei riscă să piardă finanțarea nerambursabilă.

Din cei 50 km de șină de tramvai, 5,5 km sunt finalizați, iar 36 km sunt acum în lucru pe mai multe artere, printre care Theodor Pallady, Camil Ressu, Calea Călărași, Bd. Basarabia, Bd. 1 Decembrie, Str. Traian, Bd. Ferdinand, Bd. Ion Mihalache, Calea Griviței, Bucureștii Noi, Str. Paleologu, Armand Călinescu, Vasile Lascăr, Bd. Dimitrie Pompeiu, Șos. Petricani, Bd. Lacul Tei, Str. Reînvierii, Str. Turmelor, Str. Maica Domnului, Bd. Chișinău și Bd. Expoziției, cu Str. Aviator Popișteanu, Str. Puțul lui Crăciun, Dornei și Clăbucet.

Restul lucrărilor ar urma să intre în iulie. În total, sunt 16 loturi, fiecare cu termen de 12 luni, cu excepția lotului 1, cel mai lung, de 18 km, care are termen de 24 luni. Peste acestea se adaugă punctual lucrările Apa Nova, cu termen de un an - un an și jumătate.

Constructorii, chemați să lucreze în două schimburi

Ciucu a avut o întâlnire cu reprezentanții constructorilor și le-a cerut să accelereze ritmul de lucru, inclusiv prin extinderea programului în două ture, până la ora 22.00, cel puțin pe șantierele de modernizare a șinelor de tramvai.

„Vestea bună este că avem bani. Acum, ceea ce mă interesează este să avem și front de lucru. Fac apel la dumneavoastră să lucrați în minimum două schimburi, de la 6.00 la 22.00, eventual și în weekend-uri”, a transmis primarul general.

Municipalitatea susține că șantierele au fost afectate de perioade în care constructorii nu au fost plătiți și s-au demobilizat. La termoficare, lucrările au început în 2023, iar cele 25 de tronsoane trebuie finalizate până în decembrie 2027. La liniile de tramvai, lucrările au început în 2024, dar nu s-a lucrat într-un ritm susținut.

Ce soluții spune Primăria Capitalei că a adoptat

Primarul general spune că, încă din prima lună de mandat, a cerut situația șantierelor și a intervenit pentru deblocarea unor proiecte începute cu ani în urmă, dar fără evoluții semnificative, inclusiv Prelungirea Ghencea, lucrările de termoficare și cele la liniile de tramvai.

Prima măsură a fost aducerea la aceeași masă a constructorilor, a reprezentanților rețelelor de utilități din subteran și a primăriilor de sector. Administrația locală susține că un singur proiect la o linie de tramvai implică avize, birocrație și coordonare cu Apa Nova, Termoenergetica, Distrigaz și rețelele electrice.

A doua măsură a fost asigurarea banilor pentru cofinanțare. „De la începutul anului, am stat de vorbă cu Banca Mondială, cu Banca Europeană de Dezvoltare, cu Banca Europeană de Investiții, cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei etc., tocmai pentru a face rost de cofinanțare. Și am făcut rost. M-am luptat politic ca să aduc mai mulți bani pentru București. Și am reușit! Deci, în acest moment avem bani”, a spus Ciucu.

A treia măsură este urgentarea lucrărilor, prin cererea adresată constructorilor de a lucra în minimum două schimburi. A patra este monitorizarea săptămânală a șantierelor de către primarul general.

„Voi monitoriza fiecare șantier și fiecare lucrare în parte, pe fiecare lot, atât pe termoficare, cât și pe reabilitarea liniilor de tramvai”, a precizat edilul.

Ciucu susține că lucrările la tramvai nu se limitează la montarea șinelor, ci includ și intervenții la rețelele de utilități din subteran. „Este extrem de important să înțelegem că nu este vorba doar de a monta niște șine de tramvai. Acest lucru se poate întâmpla în câteva luni. În schimb, lucrările pe care le facem sunt complexe, includ și modernizarea, devierea sau protejarea rețelelor de utilități din subteran, a fost nevoie de proiectare, de avize”, a explicat primarul general.

Edilul spune că este conștient de disconfortul din trafic, dar susține că decizia de a deschide mai multe șantiere în același timp a fost necesară pentru respectarea termenelor. „Prefer să fiu criticat pentru ceea ce fac, nu pentru ce nu fac”, a conchis Ciprian Ciucu.

Personalizate pentru tine