Circulație restricționată pe o singură bretea pe Pasajul Basarab. Cât durează această fază a lucrărilor

Sursă foto: mikkeell / Shutterstock.com

Circulație restricționată pe o singură bretea pe Pasajul Basarab. Cât durează această fază a lucrărilor

Cuprins Articol:
Lucrările de remediere la Pasajul Basarab au intrat într-o nouă etapă în care maşinile vor circula pe o singură bretea. Această fază a șantierului va dura până pe 31 iulie, au transmis autoritățile, conform Agerpres.

Traficul se va desfășura pe o bretea în iulie și pe cealaltă în august

În perioada 29 iunie - 31 iulie, maşinile vor circula pe o singură bretea, în ambele sensuri, dinspre Calea Grozăveşti înspre Şos. Nicolae Titulescu şi invers", potrivit Primăriei Capitalei. Toată luna august, traficul auto se va muta pe cealaltă bretea. Din septembrie, odată cu începerea şcolii şi revenirea traficului, vor fi închideri punctuale pe carosabil. Primăria estimează că totul va fi gata până la finalul anului. 

Din 20 iunie, au fost suspendate liniile de tramvai 4 şi 11. În locul lor, STB a înfiinţat linia 54, care circulă între Depou Alexandria - Zeţarilor - Şura Mare. Linia 44 circulă cu parc mărit, iar linia 1 este deviată, între Romprim - Piaţa Sudului - Dristor - Obor - Banu Manta, în ambele sensuri.

O nouă linie de navetă a fost introdusă pentru călători

Şi linia 10 circulă deviat, între Romprim - Piaţa Sudului - Piaţa Eroii Revoluţiei - Trafic Greu - 13 Septembrie - Ghencea (în ambele sensuri). A fost introdusă linia navetă 610, între Primăria Sectorului 1 - Pasaj Basarab - Piaţa Leul - Piaţa Danny Huwe - Şos. Progresul, cu întoarcere pe Panduri. De la 1 septembrie, circulaţia tramvaielor revine la normal, precizează Primăria. 

Potrivit municipalității, pasajul este „plin de rugină”, degradat, are elemente care atârnă, fisuri la stâlpii din beton și probleme la sistemul de ape pluviale, scări, rampe, rosturi, lifturi, semnalizare și la structura propriu-zisă. PMB susține că, pentru că pasajul nu a fost recepționat după darea în folosință, nu au putut fi contractate servicii de întreținere, curățenie, pază sau supraveghere video.

Potrivit datelor comunicate de municipalitate și preluate de presă, calendarul restricțiilor este următorul:

  • 20, 29 iunie: lucrări în zona liniilor de tramvai, fără afectarea traficului auto;
  • 29 iunie, 31 iulie: circulație auto pe o singură bretea, în ambele sensuri;
  • luna august: traficul se mută pe cealaltă bretea;
  • din septembrie: restricțiile majore ar urma să fie ridicate, cu închideri punctuale pe carosabil.

De asemenea, vor fi făcute lucrări de asfaltare, curățarea suprafețelor de beton și metal prin sablare, astuparea fisurilor, aplicarea de mortare speciale, protecție anticorozivă, recondiționarea tiranților de la podul pe arce și protecția hobanelor la pasajul hobanat. PMB mai anunță marcaje rutiere, reparații la panourile fonoabsorbante și lucrări la scările rulante.

Primăria Capitalei afirmă că, printr-o tranzacție extrajudiciară, a reușit să readucă pe șantier constructorii Astaldi, actualul Webuild, și FCC, care au făcut proiectarea și vor intra și cu lucrări de reparații. Alături de aceștia vor lucra Trustul de Clădiri Metropolitane și Energetica Servicii.

Personalizate pentru tine