1 imagini
Alin Burcea, fondatorul Paralela 45, una dintre cele mai importante figuri ale turismului românesc, a fost martor și participant activ la această evoluție. Cu o carieră de 35 de ani, Burcea oferă o perspectivă completă asupra succeselor, eșecurilor și oportunităților care definesc industria turistică autohtonă.
Alin Burcea a absolvit facultatea de alimentație publică și turism, iar această pregătire academică, combinată cu experiența practică acumulată ca ghid, ospătar sau recepționer, i-a oferit o bază solidă pentru a înțelege complexitatea industriei ospitalității.
Ingeniozitatea și oportunismul ca surse de capital
Înainte să-și deschidă businessul în turism, Alin Burcea a trebuie să facă rost de capital, așa că a făcut-o într-un mod foarte original, la doar câteva luni după revoluție.
„Apăruse decretul de lege 50/1990, care reglementa activitatea privată. Se tipăriseră 30.00 de exemplare, dar toți voiau să-și facă firmă, deci cererea era mult mai mare. Și atunci ne-am gândit (împreună cu asociatul meu de atunci) să tipărim niște exemplare. Am început cu 100 de exemplare, ne-am dus în fața ministerului, la fostul CC, am luat o masă pliantă și le-am vândut imediat. A doua zi am venit cu alte 100 de copii, dar cu un preț mult mai mare decât în prima zi. Am făcut treaba asta vreo 5-6 zile până când statul a mai tipărit alte exemplare”, își amintește amuzat Alin Burcea.
5 aprilie 1990: Nașterea Paralela 45
Banii strânși din vânzarea decretului 50, dar și economiile anterioare au reprezentat baza de plecare în business pentru Alin Burcea, care a avut unul dintre primele sedii de companie din România post-decembristă, deschis pe 5 aprilie 1990.
„Pe 15 iunie 1990, am făcut primul grup în străinătate, cu autocarul, la Istanbul. Era un pachet de 2 nopți care costa 25 de dolari sau 500 de lei. Tot în '90 am început și Grecia cu autocarul”, mai spune antreprenorul.
Primii ani au fost marcați de provocări specifice unei economii aflate în tranziție. Legislația era incipientă, resursele limitate, iar concurența acerbă. Cu toate acestea, Burcea a demonstrat ingeniozitate și adaptabilitate, identificând nișe de piață și construind relații solide cu partenerii. „În '90, legislația era la început și multe reguli erau încă în formare”, își amintește el, subliniind importanța observației, inițiativei și creativității în succesul timpuriu al afacerii.
Din Antalya la Guvern, o viziune diversă asupra turismului
Pe măsură ce economia românească se dezvolta, Paralela 45 și-a extins portofoliul de servicii, oferind pachete turistice atât în țară, cât și în străinătate. Agenția a investit, a dezvoltat parteneriate de încredere și a atras oameni buni din industrie.
Un moment important în evoluția Paralela 45 a fost organizarea primului charter în Antalya, Turcia, în 1996. Această inițiativă a marcat intrarea agenției pe piața turismului internațional și a deschis noi oportunități de dezvoltare.
Un alt moment important din cariera lui Alin Burcea s-a întâmplat în perioada 2001-2002 când a
fost Secretar de Stat în Ministerul Turismului. Cel mai important proiect din acea perioadă al lui
Alin Burcea, care se desfășoară și în prezent, a fost „Litoralul pentru toți”, un program prin care
se oferă sejururi reduse pe litoralul românesc în extrasezon, ca o modalitate de a sprijini
turismul local.
„Am fost invitat la Bruges la o reuniune care se numea «turismul pentru toți». Când m-am întors
în țară am prezentat acest concept lui Dan Matei Agathon, Ministrul Turismului de la acea vreme,
căruia i-a plăcut ideea, și așa am demarat proiectul. În prima ediție, septembrie 2001, 20.000 de
oameni au beneficiat de acest program. Am mai făcut și anul următor și apoi a fost preluat de
FPTR (Federația Patronatelor din Turismul Românesc)”, mai afirmă Burcea, care recunoaște că
implicarea politică a avut și dezavantaje, confruntându-se cu birocrația, lipsa de viziune sau
interese personale ale unor factori de decizie.
Colaborarea cu Rainbow Tours Polonia, o garanție pentru viitor
Și pentru că am menționat toate momentele importante din viața unuia dintre cei mai importanți jucători din industria turistică locală, nu puteam rata nici anul 2025, când Alin Burcea a ales să vândă 70% din afacerea sa către Rainbow Tours Polonia, una dintre cele mai mari agenții de turism din Polonia. Familia Burcea a rămas însă în acționariatul Paralela 45, cu o treime din acțiuni.
„Am pus firma la adăpost prin această tranzacție cu o firmă atât de importantă ca Rainbow Tours Polonia. Acum, însă, muncesc de zece ori mai mult pentru că partenerii polonezi sunt puși pe treabă și vor să ne dezvoltăm”, mai spune Alin Burcea.
„Turismul este export”
Pe post de concluzie, Alin Burcea spune că „turismul este export”, subliniind importanța strategică a acestui sector pentru economia românească.
Măsurile concrete propuse de Alin Burcea pentru a stimula creșterea turismului:
- Înființarea unei Autorități Naționale pentru Turism cu buget dedicat și strategie clară de dezvoltare;
- Stimulente pentru agențiile care atrag turiști străini;
- Participarea constantă la târgurile internaționale de turism;
- Promovarea destinațiilor turistice românești prin campanii de marketing eficiente;
- Îmbunătățirea infrastructurii turistice și a calității serviciilor.