Bulgaria nu mai vrea să fie doar destinația ieftină a Europei: mizează pe turiști care caută servicii mai bune

Susră foto: Shutterstock.com

Bulgaria nu mai vrea să fie doar destinația ieftină a Europei: mizează pe turiști care caută servicii mai bune

Cuprins Articol:
Bulgaria încearcă să se desprindă de imaginea de destinație turistică aleasă în principal pentru prețurile mici și să treacă spre un model bazat mai mult pe calitatea serviciilor, experiențe și turism pe tot parcursul anului. Ministrul bulgar al Turismului, Ilin Dimitrov, spune că obiectivul este creșterea valorii produsului turistic, nu simpla competiție prin tarife mici.

Schimbarea de direcție este relevantă inclusiv pentru români, Bulgaria fiind una dintre piețele externe importante pentru vacanțele lor de proximitate, iar România rămânând, la rândul său, una dintre piețele importante de turiști pentru vecinii de la sud de Dunăre. Autoritățile bulgare au inclus România printre piețele pe care vor să își consolideze promovarea.

Bulgaria vrea mai mult decât turiști atrași de prețurile mici

Potrivit Novinite, strategia actuală a Bulgariei este orientată spre calitate și nu doar spre menținerea statutului de destinație accesibilă. Ministrul Ilin Dimitrov a vorbit despre transformarea resurselor naturale și turistice ale țării într-un produs competitiv, disponibil în toate cele patru anotimpuri.

Direcțiile urmărite includ îmbunătățirea conectivității, calitatea serviciilor, pregătirea personalului, infrastructura, un nou model de promovare și o utilizare mai atentă a datelor privind comportamentul turiștilor.

„Bulgaria are resurse naturale excepționale. Lucrăm activ pentru a le transforma într-un produs turistic de calitate, disponibil pe tot parcursul anului”, declara recent ministrul bulgar al Turismului.

Repoziționarea vine într-un moment în care Bulgaria continuă să fie percepută drept una dintre cele mai accesibile destinații din Uniunea Europeană. În vară, Novinite cita date care plasau nivelul general al prețurilor din țară cu aproximativ 37% sub media UE.

Hotelurile și restaurantele vor putea fi evaluate prin QR code

Una dintre măsurile pregătite de autoritățile bulgare este introducerea unui sistem prin care turiștii să poată evalua în timp real hotelurile, restaurantele și obiectivele turistice folosind coduri QR.

Evaluările ar urma să fie centralizate într-o bază de date comună și să ofere autorităților și operatorilor o imagine mai clară asupra calității serviciilor.

Ministerul Turismului intenționează să măsoare experiența vizitatorilor după peste 100 de criterii și să folosească datele pentru îmbunătățirea produsului turistic.

Planul face parte din strategia mai amplă prin care Bulgaria încearcă să mute competiția din zona „cine oferă cel mai ieftin sejur” către raportul dintre preț, calitatea cazării și experiența din destinație.

Bulgaria vrea turiști și în afara lunilor de vară

O altă problemă pe care Bulgaria încearcă să o atace este dependența de sezonul estival.

În 2025, 43% din toate nopțile petrecute în structurile de cazare din Bulgaria au fost concentrate doar în lunile iulie și august, una dintre cele mai ridicate ponderi din Uniunea Europeană.

Ministerul vrea să dezvolte mai mult turismul cultural, montan, rural, gastronomic și de wellness, astfel încât hotelurile și infrastructura să fie utilizate pentru o perioadă mai mare din an.

În perioada mai-iulie 2026 au fost înregistrate peste 11 milioane de înnoptări și peste 3 milioane de turiști, iar veniturile din cazare au crescut cu 13% față de perioada similară a anului anterior, potrivit datelor prezentate de Ministerul Turismului.

Parteneriat cu TUI pentru mai mulți turiști străini

Bulgaria a semnat în septembrie și un memorandum pe trei ani cu TUI Group, unul dintre cei mai mari operatori turistici europeni.

Obiectivul este ca numărul turiștilor care ajung în Bulgaria prin TUI să crească până la 400.000 anual până în 2030, aproximativ dublu față de nivelul actual indicat de autorități.

În paralel, Ministerul Turismului anunță că pentru sezonul de vară 2027 au fost deja contractate peste 100.000 de locuri în aeronave, parte a strategiei de creștere a conectivității cu piețele europene.

Pentru Bulgaria, miza este ca numărul mai mare de turiști să fie însoțit și de o creștere a calității și a valorii generate de fiecare vizită.

Astfel, una dintre destinațiile europene cunoscute în ultimele decenii mai ales pentru vacanțe accesibile și pachete all inclusive încearcă să adauge o componentă tot mai importantă de servicii premium, experiențe și turism pe tot parcursul anului.

Personalizate pentru tine