Aston Martin Cygnet

Anul era 2011, iar lumea nu trecuse, încă, prin pandemie sau prin războiul din Ucraina. Cu alte cuvinte, situația era, cel puțin în Europa, relativ liniștită. Cu toate acestea, Aston Martin a ținut să distrube liniștea colectivă prin decizia de a pune în vânzare „o mașină luxoasă de oraș”. Motivul ce se ascundea în spatele acestei decizii ciudate era simplu: britanicii erau obligați să reducă emisiile de dioxid de carbon ale gamei lor de modele care, la acel moment, era dominat de motoare cu 12 și 8 cilindri. DB9 sau Vantage nu erau cele mai prietenoase mașini cu râul sau cu ramul, iar Cygnet trebuia să fie.

Toyota iQ avea sens pentru niponi, dar nu și pentru oamenii din Gaydon

Numele mașinii înseamnă, în traducere liberă, lebădă tânără, dar Cygnet nu era nici lebădă și nici tânără, căci mașina era bazată pe Toyota iQ care era deja pe piață de trei ani la momentul lansării versiunii cu siglă Aston Martin. Deși a fost creat un prototip cu un motor V8 strașnic, oamenii simpli nu l-au putut cumpăra, singura variantă de motorizare fiind un patru-în-linie de 1.300 cmc și 97 de cai putere. Cu alte cuvinte, Cygnet a fost cel mai mic și cel mai puțin puternic Aston Martin modern.

Britanicii au sperat că dacă își aruncă grila clasică și niște roți mai mari pe micuțul iQ, clienții vor face coadă la showroom-uri, ignorând puterea anemică. Situația a fost opusă: nici 1.000 de unități nu s-au vândut în trei ani, deși se plănuise o producție de 2.000 de unități pe an. Prețul prohibitiv al lui Cygnet a avut rolul său - în 2011, mașina avea un preț de pornire de 40.000 de euro, față de doar 16.000 euro cât costa un iQ. În mod poate neașteptat, Cygnet și-a păstrat valoarea și este căutat de colecționari, unii fiind gata să plătească chiar mai mult decât prețul original.