2 / 4

Bonusuri trimestriale in locul oualor rosii

In situatiile in care angajatii care performeaza nu pot fi recompensati prin intermediul unei prime de Sarbatori, din cauza lipsei de lichiditati, companiile pot sa apeleze la alte metode de motivare, cum ar fi un curs de formare profesionala, o mini-vacanta sau un sistem de bonusare.

„Pentru angajatii performanti exista si alte modalitati de motivare si de apreciere a contributiei lor la evolutia companiei, nu neaparat primele de Sarbatori care se acorda tuturor angajatilor indiferent de rezultatele obtinute. Spre exemplu, la Generali Aigurari, performanta este rasplatita anual prin bonusuri acordate individual, in functie de realizarile fiecarui angajat si bazate pe criterii obiective de evaluare”, afirma Lidia Marin, sef serviciu resurse umane in cadrul Generali Asigurari, companie cu circa 400 de salariati.

Acordarea de bonusuri trimestriale angajatilor care performeaza, chiar in preajma Pastelui, poate atenua impactul emotional al neacordarii unei prime propriu-zise.

„In cadrul companiei s-a promovat principiul bonusului de performanta, fie el lunar, trimestrial sau anual, pentru ca bonusul se acorda in compania noastra in toate cele trei variante. Bonusul anual se acorda in mod traditional in aprilie, luna care coincide de regula intamplator si cu sarbatoarea Pastelui, astfel ca acei angajati care s-au remarcat pe criterii de performanta vor primi sume semnificative chiar de Sarbatori”, spune Florin Tataru, country HR manager al Ruukki Romania, parte a grupului finlandez de constructii Rautaruukki, care are circa 250 de salariati pe plan local.

Specialistii in resurse umane apreciaza ca acordarea unei prime de Paste, indiferent de varianta de recompensa, are rolul de a motiva salariatii.

„Prima acordata de Paste este o forma de motivare a angajatilor, indiferent de varianta aleasa (cash sau tichete de masa), si cred ca acestia apreciaza mai mult faptul ca primesc aceasta bonificatie, decat sa se concentreze pe varianta de recompensa aleasa”, precizeaza Lidia Marin.

Pe de alta parte, ei considera insa si ca acest mecanism de recompensare a angajatilor este invechit si ca, prin urmare, ar trebui schimbat modul de gandire al salariatilor.

“Consider ca practica primelor de Paste/Craciun este depasita. In afara salariului negociat la angajare orice alt bonus ar trebui sa fie legat de performante, nu de nevoile ideale ale fiecaruia. E un schimb de servicii intre angajat si angajator, angajatul ofera servicii, iar angajatorul achita aceste servicii prin contractul de munca. Cine exceleaza primeste mai mult, e un principiu sanatos si corect, care a dat roade”, afirma Tataru.

De asemenea, exista si situatii in care doar angajatii care au prevazute recompense financiare in contractul colectiv de munca vor primi prime de Paste si in 2010, in conditiile in care angajatorii sunt nevoiti sa respecte legea.

“Romtelecom acorda prime de Paste in acelasi cuantum pentru toti angajatii sai, conform contractului colectiv de munca in vigoare, spune Mioara Stefan, manager Compensatii si Beneficii in cadrul operatorului de telefonie Romtelecom, cu peste 9.000 de salariati la nivel national.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri