4 / 6

Posta Romana

O alta companie de stat unde fostii directori au fost trimisi la inchisoare este Posta Romana. Mihai Toader, fostul directorul general al Companiei Nationale Posta Romana (CNPR), a fost condamnat anul trecut in dosarul privind terenul atribuit Postei.

In cadrul aceluiasi dosar a mai fost condamnat si Andrei Marinescu, care a primit cinci ani si jumatate de inchisoare, in vreme ce Emanoil Lepadatu, directorul economic executiv al CNPR a fost condamnat la cinci ani de detentie.

Potrivit DNA, in perioada 2005 - 2007, reprezentantii Postei ar fi contribuit la trecerea unui imobil din proprietatea publica a statului in proprietatea privata a SC Imopost Developments SA, demers in care au fost implicati si fostul ministru al Justitiei Tudor Chiuariu si fostul ministru al Comunicatiilor Zsolt Nagy, prin emiterea unui act normativ cu scopul de a clarifica situatia juridica a terenului si a favoriza astfel societatea.

Prejudiciul cauzat statului prin instrainarea in mod ilegal a imobilului din Calea Victoriei nr.133-135 este in valoare de 8,6 mil. euro.

Tudor Chiuariu a fost achitat, in timp ce Zsolt Naghi a primit 3 ani si jumatate de inchisoare cu suspendare.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri