2 / 4

Florian Aldea, CarpatCement: Piata de constructii din Romania se va relansa, de indata ce investitorii vor simti ca mediul socio-economic s-a stabilizat

Lucrarile de infrastructura ar trebui sa fie motorul care sa determine o evolutie pozitiva a pietei cimentului si a constructiilor in general, sustin reprezentantii CarpatCement, parte a grupului german Heidelberg Cement.

„Pentru ca lucrurile sa inceapa sa isi revina cu adevarat este insa nevoie in primul rand de predictibilitate, adica de acea stabilitate a mediului economic si politic solicitata de orice jucator din mediul de afaceri, indiferent de tara din lume in care activeaza. Piata de constructii din Romania se va relansa, de indata ce investitorii vor simti ca mediul socio-economic s-a stabilizat. Lucrarile sustinute cu fonduri europene, parteneriatele de tip public-privat si atragerea investitorilor straini sunt forme sigure pentru dezvoltarea industriei – cu atat mai mult cu cat nevoia de dezvoltare a pietei este intr-adevar crescuta”, a declarat Florian Aldea (foto), CEO-ul CarpatCement Holding.

El a subliniat ca sectorul industrial, reabilitari si amenajari rauri, cat si cel energetic sau constructia de locuinte constituie necesitati pentru dezvoltarea societatii romanesti si, totodata, modalitati pentru cresterea pietei cimentului.

„Speram intr-o reasezare a situatiei macroeconomice, corelata cu relansarea economica care sa permita reluarea trendului ascendent la nivelul pietei. Cu toate acestea, cu totii am constatat faptul ca proiectele demarate nu au fost la nivelul asteptarilor”, a completat reprezentantul companiei.

Conform estimarilor sefului CarpatCement, in primele sase luni ale anului, piata s-a aflat pe un usor trend descendent comparativ cu aceeasi perioada din 2012.

“Acest lucru a fost cauzat, in principal, de scaderea puterii de cumparare a populatiei, dar si de reducerea ritmului lucrarilor de infrastructura si a proiectelor rezidentiale”, a mai precizat Aldea la solicitarea Wall-Street.ro.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri