2 / 13

Campania mediatica ia startul: Rezervele de gaze mai ajung 15 ani

Rezervele sigure de gaze naturale ale Romaniei sunt estimate sa mai acopere consumul in urmatorii 15 ani, insa ar putea creste dupa ce companiile care detin concesiuni de explorare vor incepe lucrarile in Marea Neagra, declara fostul presedinte al ANRM, Alexandru Patruti, in luna octombrie 2011. Totodata, Patruti considera ca rezervele de gaze ale Romaniei vor creste prin viitoarele descoperiri de gaze neconventionale.


"Avem o estimare a resurselor nationale de gaze neconventionale, dar cercetarile sunt inca la inceput si asteptam desfasurarea lucrarilor de explorare care vor incepe cu Chevron pentru a vedea in ce masura pot fi confirmnate aceste estimari. O alta companie care cauta gaze neconventionale in Romania este MOL (Ungaria), in vestul tarii. De asemenea, si Sterling (Canada) si-a manifestat interesul pentru explorarea de gaze neconventionale intr-un perimetru in Oltenia", spunea Patruti.


Unul dintre impedimentele explorarii gazelor neconventionale este reprezentat de impactul asupra mediului. Rezervele sigure de gaze naturale se ridica la 109,2 miliarde metri cubi, iar rezervele geologice sunt de 660,6 miliarde metri cubi. Romania produce anual circa 11 miliarde metri cubi de gaze naturale. Printre companiile care detin perimetre concesionate in Marea Neagra se numara OMV Petrom, Exxon, Lukoil, Sterling si MOL.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri