2 / 4

Henkel Romania: Consumul si investitiile vor scadea, iar inflatia va creste

Producatorul de bunuri de larg consum Henkel Romania considera ca actuala evolutie a monedei nationale va afecta grav economia tarii, in timp ce inflatia va creste pe fondul diminuarii consumului si investitiilor.

Posibila atingere a pragului de 4 lei/euro si o eventuala scadere a cererii ar putea afecta afacerile Henkel din Romania, crede Niculae Olteanu, director finanicar al companiei.

“Atingerea, dar mai ales ramanerea la pragul de 4 lei/euro (sau chiar mai mult) va afecta grav economia. Probabil cifra de afaceri va fi afectata din cauza scaderii cererii. De asemenea, este posibil ca si profitabilitatea sa scada din cauza cresterii pretului la materii prime, combustibili si energie”, spune Olteanu.

Cu toate ca reprezentantii Henkel nu s-au asteptat la o asemenea evolutie “brusca” leu-euro, compania a luat o serie de masuri pentru a contracara posibilele efecte negative.

“Urmarim sa imbunatatim capitalul de lucru (Net Working Capital) in special prin reducerea creantelor din piata. De asemenea, incercam sa scadem expunerea in valuta prin reducerea datoriei in valuta”, a adaugat Niculae Olteanu.

Cursul valutar la care a fost stabilit bugetul companiei pentru acest an a fost de 3,7 lei/euro.

Henkel Romania, subsidiara locala a producatorului Henkel Central Eastern Europe, are in prezent peste 400 de angajati si un portofoliu care cuprinde peste 30 marci, de la produse cosmetice si sanitare, pana la detergenti si adezivi.

Compania, prezenta pe piata din Romania din anul 1994, a inregistrat in 2007 o cifra de afaceri de aproximativ 142 mil.euro (472,6 mil. lei) si un profit de 15,2 mil. euro (50,9 mil. lei).

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri