3 / 4

Cei mai buni consultanti pe legal din Europa

Linklaters este compania care a intermediat cele mai valoroase tranzactii in anul 2008, compania fiind consultant pentru 249 deal-uri, pe o piata de M&A care a atins cel mai jos nivel din 2005.

Pe piata de fuziuni si achizitii au fost incheiate anul trecut 9,894 de tranzactii, in valoare de 1,22 trilioane de dolari, aproximativ jumatate din nivelul inregistrat in 2007, cand au fost anuntate 12,074 de tranzactii, in valoare de 2,02 trilioane de dolari.

De asemenea, Linklaters ocupa prima pozitie in topul consultantilor juridici pe piata mondiala de M&A, in care au fost inchise 27,400 de tranzactii in valoare de 2,5 trilioane de dolari.

“Am asistat in 2008 la un an cu doua parti distincte: prima in care piata a scazut usor si a doua, in care au aparut mai multe tranzactii pe fondul situatiei financiare, mai ales in sectorul financiar”, a spus David Barnes, director al diviziei corporate din cadrul Linklaters.

Birourile Linklaters din Bratislava, Bucuresti, Budapesta si Praga au fost reunite anul trecut sub identitatea Kinstellar.

Sectorul bancar i-a tinut extrem de ocupati pe consultantii din M&A, acoperind astfel locul gol lasat de fondurile de private equity, care au retras o serie de investitii, din cauza crizei creditelor. Pe parcursul anului 2008, au fost anuntate in Europa 214 tranzactii ce au depasit valoarea de 1 miliard de dolari, un declin fata de cele 350 de ‘dealuri’ de peste 1 mld. de dolari incheiate in 2007.

Dintre cele 249 de tranzactii intermediate de Linklaters anul trecut, cele mai importante sunt nationalizarea companiei de asigurari belgiano-olandeza Fortis de catre statele belgian, olandez si luxemburghez si cea mai mare tranzactie din Europa anului 2008, prin care belgienii de la InBev au preluat producatorul american de bere Anheuser-Busch, care detine jumatate din piata americana de bere, pentru suma de 60,4 de miliarde de dolari.

De fapt, opt dintre cele mai importante 10 companii de consultanta pe M&A din Europa au intermediat tranzactia InBev - Anheuser-Busch, inclusiv Clifford Chance, cea mai mare casa de avocatura de pe plan mondial in functie de veniturile obtinute.




Inapoi la articol

Setari Cookie-uri