3 / 4

Afaceri de 14 milioane de euro in 2008

Divizia de retail si distributie fashion a grupului RTC a incheiat anul 2008 cu o cifra de afaceri de 14 milioane de euro. Aceasta evolutie se datoreaza in principal deschiderii de noi magazine, care a generat o triplare a suprafetei de vanzare comparativ cu 2007, respectiv cresterii organice la nivelul magazinelor deschise in 2007.

“La sfarsitul lui 2007 aveam in portofoliu un singur brand, Debenhams, cu doua magazine. Pana la finalul lui 2008, portofoliul nostru cuprindea 11 branduri: Debenhams, Olsen, Mandarina Duck, Sacoor Brothers, Kanz, Pablosky, Bijoux Terner, J.Press, Forever 18, Bally si Catwalk”, declara Ramona Stanciulescu.

In acest an, Rafar a achizitionat brandurile Aldo si Toi&Moi si a adus in Romania un nou brand de genti, Kipling.

“Am preluat pana acum brandurile Toi&Moi si Aldo si am deschis primul magazin de genti Kipling in zona Atrium din Plaza Romania.
Investitia totala pentru aceste deschideri si achizitii depaseste 2 milioane de euro”, spune Stanciulescu.

Potrivit estimarilor acesteia, pentru anul in curs brandul Debenhams va reprezenta aproximativ 70% din volumul total de vanzari.

In noiembrie 2007, grupul RTC a preluat integral actiunile companiei Fashion Retail Group (FRG) care detinea franciza pentru Romania, Bulgaria si Republica Moldova pentru brandul britanic de moda Debenhams. In urma acestei tranzactii, presedintele grupului RTC, Octavian Radu, a renuntat la 40% din pachetul de actiuni pe care il detine in AAV Group, companie al carui actionar unic este Vicentiu Zorzolan. AVV Group detine drepturile de franciza pentru brandurile Esprit, Springfield si Women’Secret.

In ceea ce priveste extinderea lantului de magazine din portofoliul Rafar si in alte tari, CEO-ul companiei precizeaza ca, deocamdata, planurile vizeaza in special consolidarea pozitiei brandurilor pe piata de fashion retail dn Romania si Republica Moldova.

Grupul RTC numara in prezent aproximativ 5.000 de angajati. Infiintat in anul 1990, de catre Octavian Radu, grupul RTC cuprinde companii cu activitati grupate in opt divizii-Diverta (retail de carte, muzica/film, IT si papetarie), Proffice (distributie de produse pentru birou si IT), Rafar (retail haine, incaltaminte si cosmetice in franciza), Rimobi (dezvoltari si proprietati imobiliare), Flaro (productie subansamble de plastic, mobilier si produse de birou), TCE (cargo, curierat si logistica), Sistec (dezvoltare software) si Sebra (divizia de francize in domeniul ospitalitatii).

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri