3 / 6

Marius Caluian, MEMRB: Internalizarea studiilor de piata nu reduc costurile

Marius Caluian (foto), directorul general al companiei de cercetare MEMRB, este de parere ca 2010 va aduce un un impuls de crestere pietei. “Preconizam pentru anul viitor mai multe solicitari din partea clientilor, atat pentru a avea o imagine ampla asupra primului an de criza – 2009, cat si pentru a putea stabili strategiile de piata pentru anii urmatori”, spune pentru Wall-Street Caluian. Seful MEMRB Romania considera ca impactul crizei asupra pietei de profil nu a fost unul dramatic, in ciuda evolutiilor negative inregistrate de majoritatea producatorilor care au redus bugetele destinate acestui segment, fie din prudenta, fie in urma unor analize mai atente a cheltuielilor.

“Piata de cercetare a fost, desigur, influentata de situatia generala si de aspectele crizei declansate pe piata mondiala, dar valoarea pietei este de circa 30 de milioane de euro, cu 7-8% mai mica decat in 2008”, explica directorul general al MEMRB. Sensibilitatea mai acuta la pret a sectorului l-a transformat si mai mult intr-o “piata a clientului”, marile companii fiind mai putin dispuse sa initieze proiecte noi si preferand in schimb sa mentina proiectele in derulare la parametrii initiali.

Ce schimbari a adus criza pentru compania de cercetare? Marius Caluian spune ca unii clienti au inceput sa solicite, desi intr-un numar mic, studii “mai speciale”, care sa le ofere o vedere detaliata asupra pietei in care activeaza. “Cei mai multi clienti ai nostri sunt din zona FMCG, de aceea am venit in intampinarea lor oferindu-le servicii aditionale prin care sa obtina mai multe informatii despre evolutia pietei bunurilor de larg consum”. In prezent, portofoliul companiei, care a incheiat anul 2007 cu o cifra de afaceri de 3,5 milioane de euro, este forma in proportie de 70% din clienti companii multinationale, iar restul – din firme locale.

“Unele companii si-au redus bugetele alocate cercetarii si probabil ca au existat si firme care si-au propus sa externalizeze studiile de piata, dar asta nu implica neaparat o reducere de costuri, dimpotriva”, este de parere Caluian. Directorul general de la MEMRB spune ca avantajele externalizarii serviciilor de acest gen tin de oferirea unor detalii complete si complexe si ca nu in ultimul rand, studiile realizate de companii specializate confera obiectivitate.

In prezent, MEMRB are 250 de angajati si a realizat, in 2008, afaceri de 3,2 milioane de euro, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului Finantelor. “In functie de proiectele pe care le initiem, exista si posibilitatea de a angaja personal nou”, precizeaza Marius Caluian.


Inapoi la articol

Setari Cookie-uri