3 / 4

Cele mai bogate 5 universitati private fabrica un profit de 62,1 mil. euro

Excedentul inregistrat in 2008 de cele mai mari cinci universitati particulare din Romania, acreditate de Ministerul Educatiei, care se calculeaza ca diferenta dintre veniturile si cheltuielile inregistrate pe durata unui an, a fost de 61,2 milioane de euro, potrivit datelor aflate pe site-ul Ministerului de Finante.

Universitatea Spiru Haret, cea mai mare institutie de invatamant din Romania, care scolarizeaza aproape 300.000 de studenti, conduce detasat in topul celor mai bogate cinci universitati private din tara, fiind o adevarata fabrica de facut bani.

Institutia educationala a inregistrat anul trecut venituri de 101,4 milioane de euro si cheltuieli de 53 de milioane de euro, raportand un excedent (profit) de 48,4 milioane de euro. Astfel, universitatea a avut o marja de profit de 47,7%, mai mare decat orice companie din top 100 in functie de cifra de afaceri pe 2008. Doar producatorul de ciment Lafarge Romania a reusit sa se apropie de profitabilitea Spiru Haret, cu o marja de 44% in 2008.

Raportand profitul universitatii din 2008 la numarul de studenti scolarizati, rezulta ca fiecare student a generat un profit de 161,3 euro.

Pe locul al doilea se pozitioneaza Universitea Vasile Goldis, din Arad, cu un excedent de 4,5 milioane de euro.

Locul al treilea in topul profitabilitatii institutiilor de invatamant privat din Romania este ocupat de Universitatea Romano-Americana (Bucuresti), cu un excedent de 4,2 milioane de euro in 2008, la venituri de 12 milioane de euro si cheltuieli de 7,8 milioane de euro.

Pe ultimele doua locuri in topul celor mai bogate institutii private de invatamant din Romania se afla Titu Maiorescu (Bucuresti), cu un excedent de 3,7 milioane de euro in 2008, respectiv Dimitrie Cantemir (Bucuresti), cu 3,5 milioane de euro.

Toate cele cinci universitati private au avut marje de profit de cel putin 22% in 2008, doar cateva din cele mai importante 100 de companii din economie putandu-se lauda cu asemenea performante anul trecut.




Inapoi la articol

Setari Cookie-uri