2 / 4

Apropierea de administratie publica

Chiar daca in viitor va activa exclusiv in mediul privat, fiica lui George Copos lasa o usa deschisa pentru o posibila cariera in administratia publica. Dupa cei doi ani petrecuti in cadrul McKinsey, in State, Dubai si Orientul Mijlociu, unde a lucrat pe proiecte de sanatate publica, ea s-a angajat in administratie, intr-o insititutie din New York. Acolo a activat un an de zile in cadrul departamentului de educatie, ca director asociat pe probleme academice, unde a condus un amplu program de dezvoltare pentru directorii de scoli din New York. “Incerc sa raman cat mai aproape de administratie, tocmai de aceea am ales un master pe aceasta specializare. Inca nu stiu sigur daca voi lucra in administratie publica in Romania. In primul rand, ma voi intoarce sa lucrez in business”, spune Alexandra, care a ales Harvard pentru cele mai bune programe de masterat in administratie publica, dar si pentru ca acolo poate crea legaturi cu oameni tineri care, in opinia sa, vor deveni presedinti de stat ori ministri.

Ea a facut un an la ASE, la Facultatea de Finante, intre 2002 si 2003, chiar daca inca din anul I s-a inscris la Princeton. “Sunt multe lucruri bune pe care le pot spune despre ASE. Am avut cativa profesori foarte buni, printre care cea mai buna profesoara de informatica, la cursul careia am luat si cea mai mica nota din viata mea. Imi amintesc si de o profesoara buna de drept civil, de un seminarist care se preocupa sa intelegem informatiile de la curs. Sunt insa multe lucruri care ar trebui facute altfel. La noi, modul de predare este unilateral, nu exista discutie intre profesor si student, iar o mare parte din materie este mult prea teoretica. Spre comparatie, la Harvard absolut toate cursurile se bazeaza pe studii de caz”, mai spune Alexandra Copos.

Costurile unui an de studiu la masterul in administratie publica urmat de fiica omului de afaceri George Copos costa 60.000 de dolari pe an, iar pentru un MBA costurile se ridica la peste 100.000 de dolari. [Unii dintre cei mai inteligenti romani, care invata business la cele mai mari scoli de afaceri din lume, au ales recent sa descrie pentru Wall-Street.ro o parte din viata lor studenteasca.]

Tanara Alexandra are o intelegere cu tatal ei prin care la fiecare inceput de an universitar semneaza un contract. “Chiar daca am lucrat, nu am facut suficienti bani ca sa-mi platesc studiile integral. Nu am vrut sa cer burse la Princeton ori Harvard pe care trebuie sa le primeasca studentii care au nevoie. Asa ca am semnat un contract cat se poate de corect prin care firma imi plateste o mare parte din studii, iar eu ma voi intoarce sa lucrez in companie pentru o perioada nedeterminata”.

Ce de modele de management prefera Alexandra Copos


- Michael Bloombergpentru ca este o persoana pasionata de a crea un nou New York si crede ca administratia publica poate fi condusa precum un business;

- Howard Schultzpentru ca a avut curajul ca in primii 3 ani de extindere a Stabucks sa-si infrunte board-ul de directori, atunci cand compania nu inregistra profit;

- Warren Buffetpentru ca este tatal scolii de value investing;



Inapoi la articol

Setari Cookie-uri