4 / 8

Sporuri pentru administratia locala de pana la 15%

Guvernul a adoptat printr-o hotarare un regulament prin care angajatii din administratia publica locala vor putea beneficia de sporul pentru conditii periculoase sau vatamatoare de munca, de pana la 15% din salariul de baza, la fel ca in legea anterioara a salarizarii, scrie News.ro.


Potrivit hotararii, la stabilirea sporului pentru conditii periculoase sau vatamatoare de munca se au in vedere urmatoarele criterii: existenta factorilor nocivi si mecanismul de actiune a acestora asupra organismului, intensitatea de actiune a factorilor nocivi sau asocierea acestor factori, durata de expunere la actiunea factorilor nocivi, existenta unor conditii de munca ce implica o suprasolicitare nervoasa, care determina un risc de imbolnavire sau de accidentare, structura si nivelul morbiditatii in raport cu specificul locului de munca.


Nivelul sporului pentru conditii periculoase sau vatamatoare de munca este de pana la 15% din salariul de baza, pentru personalul care isi desfasoara activitatea sub influenta a 4 factori de risc; pana la 10% din salariul de baza, pentru personalul care isi desfasoara activitatea sub influenta a 3 factori de risc; pana la 5% din salariul de baza, pentru personalul care isi desfasoara activitatea sub influenta a 2 factori de risc.


Actul normativ mai prevede ca la stabilirea sporului pentru conditii periculoase sau vatamatoare de munca, pentru a nu afecta echilibrele bugetare, a fost introdusa conditia de a se respecta incadrarea in sumele prevazute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri si cheltuieli aprobat.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri