3 / 4

Varianta potrivita: Achizitii sau dezvoltare organica?

Care sunt criteriile la care se uita fondurile de investitii sau alte banci atunci cand analizeaza o banca ce este scoasa la vanzare? Achizitia unei banci este, de regula, o decizie strategica, afirma Gabriela Anton.

De regula, fondurile de investitii participa ca investitori minoritari intr-o banca, aceasta limitare fiind in mare parte datorata si restrictiilor decurgand din reglementarile BNR cu privire la actionariatul unei banci, si atunci criteriul cel mai important in aceste cazuri este, de cele mai multe ori, cel al profitabilitatii bancii”, a declarat Anton.

Pretul, insa, este cel mai sensibil punct atunci cand vine vorba de achizitii, mai ales in sectorul bancar. Multi investitori ar vrea sa stie cum se ajunge exact la un pret corect pentru o banca, dar aceasta problema ramane, din pacate, nerezolvata. „Dupa cum stim, in piata au existat mai multe intentii de vanzare a unor banci care nu s-au concretizat in principal din cauza decalajului mare intre pretul dorit de vanzatori si cel pe care potentialii cumparatori au fost dispusi sa il ofere”, explica reprezentantul Tuca Zbarcea & Asociatii.

In plus, marile institutii financiare prefera sa se dezvolte organic decat sa preia alte institutii financiare pe care apoi sa le integreze, explica Madalina Rachieru, counsel in cadrul Clifford Chance Badea. Ea explica lipsa tranzactiilor pe piata bancara prin faptul ca marile grupuri bancare aleg sa se dezvolta singure, in timp ce institutiile financiare mici nu sunt dispuse sa plateasca un pret suficient de atractiv pentru vanzatori.

Pe plan local exista 42 de banci, dintre care doar primele 10 au o cota de piata individuala mai mare de 3%. Alte 10 au o cota de piata intre 1% si 3%, in timp ce restul au o cota mai mica de 1%. Sectorul bancar din Romania este caracterizat ca fiind unul cu un grad de concentratie medie, care nu difera cu mu mult fata de cele din alte tari.

In ultimul timp, am asistat la o accentuare a concurentei intre banci si datorita ofertelor mai agresive din partea bancilor mai mici dornice sa-si majoreze cota de piata. Pe de alta parte, jucatorii de talie mica si mijlocie din Romania nu au posibilitatea sa se dezvolte foarte mult pe cale organica, astfel incat este de asteptat ca in acest segment sa avem in curand mai multe miscari. Sunt banci care au in spate un actionariat puternic si, deci, fonduri disponibile pentru expansiune si care sa caute sa se dezvolte prin operatiuni de fuziuni si achizitii ale unor banci”, afirma Anton.

Elementele importante pe care investitorii le iau in calcul pentru a afla daca o banca se potriveste strategiei lor sunt:

- Profilul bancii;
- Reteaua teritoriala;
- Calitatea portofoliului de clienti;
- Profitabilitatea.

Peste 40 de banci exista in sistemul bancar din Romania, insa piata este, de mai bine de cativa ani, dominata de cinci mari jucatori. Acestia gestioneaza mai mult de jumatate din activele bancare de pe plan local si au in bilant mai mult din 50% din valoarea toata a creditelor acordate ori a depozitelor atrase.

Primele cinci banci din sistem care controlau la finalul anului trecut 52,7% din activele bancare si aveau in bilant 51,5% din creditele acordate in Romania si 55,4% din depozitele atrase de la populatie si companii sunt: BCR (cota de piata de 19,8%), BRD (13,9%), Raiffeisen Bank (6,5%), CEC Bank (6,4%) si Banca Transilvania (6,2%).

Citeste si articolul: Bancile care domina piata creditelor si a depozitelor

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri