4 / 5

Seful BMFMS vede un euro la 4,7 lei

Un euro va fi cotat la sfarsitul acestui an la 4,7 lei la Bursa Monetar-Financiara si de Marfuri Sibiu (BMFMS), iar Banca Nationala a Romaniei (BNR) nu va putea interveni, in acest moment, pentru stoparea deprecierii monedei nationale, estimeaza presedintele Bursei, Teodor Ancuta (foto).

“Cred ca, pana in decembrie 2009, euro va fi de 4,6- 4,7 lei, curs tranzactionat la bursa din Sibiu. BNR-ul va interveni pe piata, dar nu acum. Sunt momente foarte grele. Noua nu ne mai intra bani din export. Caci, odata cu deprecierea leului ar fi avut de castigat exportatorii, dar cine mai exporta?”, a declarat, citat de NewsIn, Teodor Ancuta.

cesta este de parere ca statul ar trebui, in aceasta perioada, sa ajute IMM-urile, potrivit NewsIn.

"In America, 10 % din someri provin din industria auto. Si la noi se poate ajunge aici. Atata timp cat Banca Natioanla nu are un suport solid, nu va interveni. In octombrie, cand am avut parte de alta depreciere a leului, BNR a stopat situatia, si aceasta pentru ca au venit bani din afara. Dar acum nu au de unde sa vina sa acopere acest deficit bugetar, investitorii nu vin acum intr-o tara ca Romania", spune presedintele BMFMS.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri