5 / 6

Fromula companiei pentru cresteri viitoare. Ce evolutie se asteapta de la 2010?

Potrivit celor spuse de managerul UniCredit Leasing, atenuarea la nivel de companie a scaderii s-a reusit prin intensificarea activitatii pe partea de finantari in domeniul echipamentelor si cel al imobiliarelor.

“Sectorul real-estate a fost foarte afectat de criza, insa lucrurile nu s-au oprit in loc complet. Exista zone unde lucrurile s-au miscat in continuare si noi acolo am fost activi. Am finantat in imobiliare doar tranzactii care aveau sens si economic aveau in spate un plan foarte bine pus la punct, care functioneaza si in prezent, dupa un an de zile”, a explicat Constantinescu, pentru Wall-Street, adaugand ca, de asemenea, finantarile in sectorul agricol au evoluat bine in 2009, la fel ca si zona echipamentelor medicale.

“Si constructiile au mai mers anul trecut, sunt firme care au lucrat in continuare, care au avut acces la finantare si au avut proiecte, nu multe, dar au fost companii care au avut activitate chiar si in contextul economic financiar puternic afectat de criza”, a precizat seful celei mai mari companii de leasing de pe piata locala.

Pe termen mediu, Dan Constantinescu este de parere ca finantarile pentru echipamentele de constructii isi vor relua un loc important in portofoliile societatilor de leasing pentru ca nevoia Romaniei de a construi se situeaza in continuare la cote foarte ridicate.

“Zona de agricultura, medicala si de energie sunt sectorele economice care ne atrag atentia. Si zona de auto o sa-si reia avansul, dar rata de crestere va fi una echilibrata in viitor, nu va mai inregistra cresteri de 30% ca in anii de boom economic”, spune Constantinescu.

Pentru anul in curs, compania si-a bugetat o mica crestere plecand de la premisa ca, desi urmatoarea perioada va fi dificila, in a doua parte a anului lucrurile vor lua o alura pozitiva.

“Posibila revigorare din semestrul doi pare sa fie confirmata de date statistice, pentru ca am aflat saptamana trecuta intr-o reuniune avuta cu ministrul Economiei, Adriean Videanu, ca in industrie comenzile au crescut cu 17%. Desigur, pana cand aceste efecte se vor rasfrange la nivelul economiei vor trece cateva luni, dar este un semn bun”, concluzioneaza, pentru Wall-Street, managing partenerul UniCredit Leasing, Dan Constantinescu.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri