4 / 5

Creditele in lei raman mai scumpe decat cele in euro

In sens opus, refinantarea nu este o solutie buna atunci cand se doreste schimbarea unui credit in euro cu unul in lei, desi clientii bancilor ar rezolva astfel problema riscului de curs de schimb.

“Prin refinantarea unui credit in euro cu unul in lei se rezolva doar problema riscului de curs valutar, insa costul imprumuturilor in lei este, in continuare, mai ridicat decat cel aferent imprumuturilor in euro”, sustine Ionut Dumitru.

Dobanzile variabile la creditele in euro se afla la un nivel foarte scazut in acest moment, fapt datorat nivelului redus al indicelui EURIBOR, care a scazut chiar si sub 1%.

“Creditele in lei o sa devina la fel de competitive ca si cele in euro abia atunci cand o sa ne apropiem de aderarea la zona euro, iar dobanzile la lei o sa convearga catre cele la euro. Atata timp cand inflatia din Romania este mai mare decat inflatia din zona euro creditele in lei o sa ramana clar mai scumpe", considera economistul sef al Raiffeisen Bank Romania.

Rata anuala a inflatiei din Romania se plasa in martie la nivelul de 4,2%, pe un trend descendent, iar tinta de inflatie a Bancii Nationale pentru acest an este de 3,5% cu un interval de variatie de plus sau minus 1 punct procentual.

"Pariul meu este ca in 12 - 18 luni dobanzile la lei vor concura cu dobanzile la euro. Creditele in lei ar putea ajunge atractive chiar mai devreme deoarece intotdeauna la un credit in euro exista si o expunere valutara. Un credit in lei poate costa un pic mai mult decat unul in euro, dar aceasta diferenta poate fi compensata de eliminarea riscului valutar", este de parere Radu Craciun (foto), directorul de investitii al Eureko Pensii.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri