2 / 4

Relatiile cu clientii traditionali au urcat profitul in 2008

Anul 2008 a fost unul bun pentru firma de software financiar-bancar, atat la nivel global, cat si local, sustin reprezentantii companiei.

„Din cele peste 80 de contracte semnate anul trecut, 15 au insemnat schimbarea radicala a sistemului informatic al bancilor”, a spus seful companiei.

Cifra de afaceri obtinuta de Viveo anul trecut, la nivel mondial, a fost de 55 milioane euro, iar in Romania de 2,5 milioane.

In 2009, afacerile companiei vor creste, numai in prima jumatate a anului s-a inregistrat un avans de 20% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

„Pana la finele anului insa, estimam un ritm de crestere mai lent, de 10-15%”, potrivit lui Victor Martin.

Cat despre profit, acesta s-a situat la 20% din cifra de afaceri anul trecut, pana la 500.000 euro, iar in 2009 se prognozeaza o mentinere a proportiei, ca urmare a relatiilor avute cu clientii traditionali, dar si a maririi presiunii cauzate de scaderea costurilor.

Viveo este prezenta doar in Bucuresti, motivul pentru care nu s-au dorit pana acum extinderi teritoriale fiind acela ca aici este si centrul bancar al tarii.

In lume, compania are peste 450 de angajati, iar in Romania se afla mai mult de 100.

„Pentru 2009, exista planuri de crestere a numarului de angajati cu aproximativ 10-15%, in functie de evolutia nevoilor si a pietei bancare din Romania si din tarile in care sunt prezente produsele V.bank”, a spus Martin.

Compania de software bancar are, in total, peste 750 de clienti, in mai mult de 35 de tari. La inceputul acestui an, au fost semnate contracte importante, printre care si unul cu cea mai mare banca din China, Citic Ka Wah Bank.


Inapoi la articol

Setari Cookie-uri